“Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre”
Români, mergeţi la vot în număr mare, pentru că : la o prezenţă a românilor de peste 60-65% UDMR-ul ( care din 22 de ani a guvernat 13,7 ani – cel mai mult ) nu mai intră în parlament şi nu mai poate şantaja partidele cu care se va alia, în cazul unei prezenţe mici.
Iniţiativa de a desfiinţa judeţele se înscrie într-un şir de acţiuni care sunt menite, pe de-o parte, să destrame unitatea teritorială a ţării şi, pe de altă parte, să şteargă identitatea noastră naţională. Se anulează, cu o trăsătură de pix, toată această întocmire care are o vechime între 600 şi 700 de ani, intrată în conştiinţa noastră, a mea.
Eu sunt din Vlaşca mai întâi, apoi din Argeş, şi pe urmă, evident, sunt din România, fiindcă Vlaşca şi Argeşul sunt parte din România. Ce facem? Ştergem cu buretele, ştergem cu pixul – tot? Unde voi fi? Din regiunea 1, cetăţeanul cu codul numeric personal cutare, pe care îl înscriu cu două-trei semne acolo, într-o listă şi, în felul acesta, am robotizat întreaga Românie. Eu nu mai aparţin unui judeţ, nu mai aparţin României. Aparţin unor sigle, unor numere înscrise… E trist!
Aşadar, ce se întâmplă acuma cu desfiinţarea judeţelor se înscrie în două tendinţe foarte clare din ultimii ani. Pe de o parte destrămarea teritorială a României şi, pe de altă parte, ştergerea identităţii noastre ca români. Am să enumăr câteva argumente:
Primul: regiunile de dezvoltare, acel faimos proiect, din păcate al UDMR-ului: 50.000 Km², taie Transilvania în două, pe linia trasată de arbitrajul de la Viena din ’40. Acesta este un fapt.
Al doilea: statutul minorităţilor care se pregăteşte. Dacă se adoptă, prin formulă magică a asumării răspunderii, vom crea zeci de autonomii teritoriale, sub pretextul autonomiilor culturale. Autonomii teritoriale în Transilvania care vor face tranziţia de judeţele secuieşti, şi până la graniţa cu Ungaria.
Al treilea argument: legea arhivelor, în speţă întoarcerea arhivelor la emitent! Dumneavoastră ştiţi ce înseamnă asta? Să le întorc unde? Emitentul a fost până în 1918 Ungaria sau Austria. Acolo le întorc? Eu cred că nu-şi dau seama oamenii de catastrofa pe care o pregătesc României. Dacă le-aş propune Statelor Unite să întoarcă arhivele de la Arhivele Naţionale Centrale din Washington DC la diferiţii emitenţi, eu cred că s-ar uita şi ar spune probabil că este un act de trădare naţională, de destrămare a unităţii Statelor Unite.
Al patrulea argument: legea educaţiei. Suntem educaţi după moda nouă europeană, în care 92% dintre elevii autohtoni au mai puţine drepturi decât 8% dintre elevii minoritari. E bine că au minoritarii drepturi, dar vreau ca şi majoritarii să aibă aceleaşi drepturi!
Aceeaşi lege enumeră 22 de principii directoare, unul din principii este şi cultura, identitatea şi istoria românească, dar în lege nu se află nimic pentru promovarea acesteia. Mai mult decât atâta: finanţarea este favorizantă pentru minoritari: dacă sunt 10 elevi minoritari români într-un sat, desfiinţăm şcoala respectivă, iar dacă sunt zece minoritari într-un sat, facem o şcoală specială. Iată, deci, ce înseamnă legea educaţiei europene… Nu mai vorbesc de autonomia universitară, care acolo e proclamată cu litere groase dar, în realitate, universităţile sunt supravegheate, acuma, cum nu au fost niciodată înainte, după bunul plac al rectorului şi al altora.
Al cincilea argument: nu mai avem manual de istoria românilor. Elevii de clasa a XII-a au un manual pe care scrie Istorie, iar înăuntru e tranşată, ca la abator, istoria românilor pe teme mari, pe care le înţelege un om care cunoaşte istoria românilor, dar nu unul care trebuie s-o înveţe, fiindcă principiul cronologic a fost desfiinţat.
Al şaselea argument: eu pot să insult acuma drapelul ţării, personalităţile marcante… În lege nu mai există incriminare penală pentru acest lucru, pentru profanarea sau batjocorirea simbolurilor naţionale. Fac ce vreau şi ce păţesc? În cazul cel mai bun, dacă acţionează guvernul sau autoritatea, primesc o amendă.
Al şaptelea argument: am aflat cu stupoare că asociaţia culturală Forumul Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş nu primeşte un leu de la Guvern pentru acţiunile sale culturale.
Al optulea argument: ora de istorie la televiziunea romană nu mai este. Nu mai există, pur şi simplu.
În al nouălea rând: desprinderea propagandistică, şi chiar mediatică, a celor două judeţe şi jumătate secuieşti.
În al zecelea rând: reforma sistemului sanitar, care poate să ducă foarte departe, spre dezastru.
Peste toate – şi cu asta am terminat – vine anularea Parlamentului. Asumarea răspunderii este o formulă extraordinară, ca să nu mai conteze Parlamentul. Marea Adunare Naţională era mult mai logică decât Parlamentul de astăzi. Spunea Constituţia din ’65: „forţa conducătoare din Republica Socialistă România este Partidul Comunist Român” – monopolul puterii. Era clară puterea. Deputaţii votau aşa cum spunea Partidul.
Acuma nu! Avem un regim, chipurile, pluralist şi, în schimb, ne asumăm răspunderea încât orice lege poate să treacă în momentul de faţă, fiindcă Guvernul beneficiază de o majoritate aritmetică, care nu mai corespunde în niciun fel cu opţiunile şi cu sentimentele populaţiei.
Revin la judeţe. Acestea nu sunt o creaţie a lui Mircea cel Bătrân. Judeţele erau acolo şi Mircea le-a întărit. Nu sunt o creaţie a lui Carol I sau a lui Alexandru Cuza. Erau acolo. Domnitorul unirii şi fondatorul monarhiei le-au întărit doar. Culmea este că Uniunea Europeană nu ne cere această desfiinţare a judeţelor.
Este o mistificare grosolană, urâtă de tot, să spui oamenilor că UE ne cere aşa ceva. Dar nu este adevărat! Franţa şi-a menţinut zeci, sute de departamente, Germania la fel, Anglia la fel. Fiecare unitate teritorială cu numele ei este acolo, numai noi le desfiinţăm.
Partea cea mai gravă e că vor să ne şteargă memoria, vor să ne şteargă identitatea. Prin toate aceste răsturnări, prin toate aceste acţiuni de buldozer, pur şi simplu, vor să fiu ca frunza pe apă – căci frunza este acum un simbol – să nu mai ştiu ce e cu mine, să fiu un fel de cetăţean, aşa, al nimănui, care locuiesc într-o regiune desemnată printr-o cifră romană, şi care voi fi, încă o dată, înscris, printr-un indicativ numeric, într-o listă.
Acest tip de om nu are decât nevoi imediate: trebuie să se ducă la mall, să cumpere o maşină şi să călătorească, poate, în străinătate, şi să se îmbrace bine. Asta este tot, dar în cazul ăsta România: adio! Aici este partea cea mai gravă.
Prin desfiinţarea judeţelor îmi iei baza mea teritorială care de sute de ani există acolo. Bunicul meu s-a născut în Buzău, şi judeţul Buzău există şi astăzi. De patru generaţii suntem buzoieni prin naştere. Ăla este primul loc. Îmi ştergi şi Buzăul? Ce fac? Unde sunt născut? În raionul Stalin din Bucureşti?
Se vehiculează teoria că noi am ajuns în Transilvania prin secolul XII-XIII… Asta este o veche temă de propagandă: neputând să conteste majoritatea absolută a românilor, au început să spună: „da, dar voi aţi venit după noi, şi noi am fost primii ocupanţi” şi alte teorii din acestea.
În Ardeal, însăşi constituirea voievodatului Transilvaniei în cadrul regatului maghiar este un ecou al formei vechi de organizare, din vremea când românii conlocuiau cu slavii pe teritoriul Ardealului. (aşa cum a fost voievodatul Ţării Romaneşti).
Cât priveşte judeţele, să luăm două exemple: Maramureşul şi Bihorul. Sunt forme vechi de organizare pe care regatul maghiar, în momentul în care a încorporat Transilvania, le-a preluat şi le-a transformat în comitatele regatului. Iar mai târziu, când Ungaria a făcut dualismul cu Austria, a reînfiinţat toate judeţele. Judeţele din Transilvania sunt judeţele care s-au constituit de-a lungul vremilor. Atât de puternică era instituţia, încât Austro-Ungaria a extins această instituţie a comitatelor, echivalentă cu judeţele, pe toată Ungaria mare, aceea din 1867.
Tot ce am înşirat până acuma, acei paşi mai mari sau mai mici pentru destrămarea unităţii teritoriale şi a demnităţii româneşti, merg toate ca un şuvoi către o singură ţintă, suprimarea articolului 1 din Constituţie:
România este stat naţional, unitar, suveran şi indivizibil. Asta le trebuie, asta vor să suprime. Şi o suprimă în momentul în care, în conştiinţa elevilor din liceu, dispare Istoria românilor ca materie de învăţământ, sau când cetăţenii dintr-o urbe nu mai au conştiinţa că sunt români. Poate nici măcar că sunt bucureşteni sau braşoveni, ci aşa, nişte cetăţeni în derivă printr-o regiune de dezvoltare, numerotată cu 1, 2, 3, 4 sau 5.
Dacă doriţi să rememoraţi, sau să vedeţi pentru prima oară, cine au fost cei care au distrus judeţele României, să ne întoarcem în 1950, ca să vă arăt o lege adoptată de Marea Adunare Naţională, chiar în anul care reprezenta debutul obsedantului deceniu. Aş spune cel mai urât, cel mai trist şi cel mai greu de suportat deceniu din istoria modernă a României. E vorba de Legea nr. 5 din 1950, cea care desfiinţa judeţele României, şi o făcea sub conducere sovietică. Astăzi, la Punctul de Întâlnire am adus un extras:
„Marea Adunare Naţională a Republicii Populare Române. În temeiul art. 38 din Constituţia Republicii Populare Române, văzând Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 935 din 31 august 1950, adoptă următoarea lege pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului Republicii Populare Române:
Articolul 1…Fiţi foarte atenţi la acest articol 1, fiindcă argumentaţia comuniştilor sovietici din anii ’50 seamănă foarte mult cu ceea ce oferă astăzi ca motivaţie, actuala coaliţie (regimul Băsescu-UDMR). Tot sub masca bunăstării economice şi a atragerii unor fonduri şi a cooperării dintre tot felul de persoane fizice şi juridice, sub aceeaşi motivaţie ne este propusă acum, ca şi atunci, desfiinţarea judeţelor.
Iată aşadar ce spune acest articol 1: „Pentru asigurarea dezvoltării industriei şi agriculturii, în scopul construirii socialismului şi a ridicării nivelului de trai al oamenilor muncii, pentru a înlesni cât mai mult apropierea aparatului de Stat de poporul muncitor, pentru a contribui cât mai temeinic la asigurarea rolului politic conducător al clasei muncitoare şi la întărirea alianţei clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare, TERITORIUL ROMÂNIEI SE ÎMPARTE ÎN: REGIUNI; ORAŞE; RAIOANE.”
Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre. E de spus numai că fiecare om trebuie să-şi dea seama că soarta lui personală, afară de beneficiarii regimului, depinde de ce se joacă acuma. Se joacă integritatea teritorială a României, se joacă stabilitatea ei, se joacă identitatea, sentimentului că eşti român, se joacă apărarea ţării.Statul de astăzi nu mai apară România. Statul de astăzi apară pe altcineva, dar nu obştea românească.
„Nu!” – la ceea ce se pregăteşte în momentul de faţă şi să revenim la tradiţiile noastre, să revenim la puterea noastră din totdeauna.
“Ouăle încondeiate se întâlnesc în toate regiunile ţării noastre, într-o multitudine de culori şi simboluri Pe valea Dâmboviţei la “scrierea” ouălor sunt folosite stilizări ale uneltelor folosite în gospodărie (fierul plugului, grebla, ţesala, pieptenele, bâta ciobanului), a vegetaţiei din zona de origine (floarea soarelui, păstaia de fasole, frunza de stejar) sau diferite animale din gospodărie ori insecte (coarnele berbecului, rădaşca, păianjenul).”
“Simbolurile folosite ne întăresc convingerea că ouăle încondeiate au origine precreştină, ele fiind folosite în ritualurile legate de cultul primăverii. Chiar şi acum, în unele zone, ouăle astfel decorate sunt atârnate în coarnele boilor care merg la arat, în crengile pomilor din livadă sau în vie ca să apere rodul de îngheţ și grindină sau sunt îngropate la marginea lanurilor ca să fie grânele ferite de secetă şi pârjol. Simbolistica culorilor este şi ea una specială: galbenul – reprezintă lumina, viaţa; roşul – simbolizează focul, culoare asociată şi cu cea a sângelui; negrul – este simbolul veşniciei.”
Ouăle încondeiate, cu simboluri ancestrale de o rară frumuseţe, sînt o mostră de cultură spirituală românească.De ce te depărtezi de teritoriul ţării noastre, acest obicei devine tot mai rar.
Paşte Fericit alături de ce dragi inimii dumneavoastră!
“Tu-l socoţi artist doar pe acel om care ia penel în mână şi pictează pe pânza frumos peisaj?… de ce nu-l consideri artist pe omul care în loc de pânză, ia un hectar de pământ şi creează pe el un peisaj?… Spre deosebire de cel pictat pe pânză, tabloul viu mai este şi multifuncţional. Purifică aerul, emană pentru om arome binefacătoare şi-i hrăneşte corpul. Tabloul viu îşi schimbă nuanţele culorilor şi poate fi desăvârşit la nesfârşit. Este legat prin firişoare nevăzute de Univers. Mult mai desăvârşit decât acela pictat pe pânză este, prin urmare şi creatorul care l-a plăsmuit mult mai măreţ este…”
“Ce este permacultura? Poate ar fi mai simplu să întrebăm “la ce se referă, permacultura, în ce domenii poate fi aplicată?” La… tot: de la modul în care ne producem hrana, la locuinţe, ape curate, copii sănătoşi, case ecologice, la modul în care muncim, la păduri, la animale, la… tot”.
Industrializarea agriculturii a dus la “Trecerea controlului asupra producţiei hranei din mâinile ţăranilor în mâinile câtorva oameni de afaceri şi companii agro-industriale mari. Aproape că nu mai există ţărani. Locul lor a fost luat de fermieri. Întrebaţi un astfel de fermier ce este esenţial pentru munca lui şi, cel mai probabil că vă va răspunde că relaţiile cu furnizorii, relaţiile cu cumpărătorii şi relaţiile cu băncile. Nici un cuvânt despre sănătatea solului, sau despre bunăstarea animalelor, despre tradiţie sau despre etica agriculturii. Şi nici un cuvânt despre respectul faţă pământ, faţă de natură, faţă de oameni, sau faţă de Creaţie, în întregul său”.
Există oameni sătui de tiparele impuse, care fac lucrurile în felul lor propriu, în grădinărit, în construcţia caselor, în gospodărie, în stupărit, etc., oameni care au lăsat deoparte goana nebună după bani…
Puţini dintre noi ştim cu adevărat cît rău produc solului metodele moderne de agricultură, folosite pe scară largă pentru a asigura profitul. Pentru a face faţă vîntului nu trebuie să i te opui, dar să te mişti odată cu el…iar agricultura modernă se opune bunului simţ, ignorînd constant nevoile solului, ceea ce duce de multe ori la secătuirea de resurse a acestuia.
Metodele permaculturii or părea ele moderne, unora chiar exagerate, dar nu sînt de loc moderne… trebuie că au fost folosite de mii de ani, fiind readuse la viaţă de moderni în cadrul procesului de reîntoarcere la origini.
Există oameni pe la noi sau prin alte părţi, ce utilizează metode care pot fi încadrate în fenomenul permacultură, o “permacultură” bazată pe intuiţie şi pe încercări, foarte multe încercări. Acesta este şi cazul lui Sepp Holzer, care a intuit, ca şi unii bătrîni de pe la noi, că plantele au grijă unele de altele :
Metode folosite cu succes în permacultură
Hugelculture(culturi pe straturi supra înălţate)
Petru cei ce nu deţin grădini cu suprafaţe generoase, aceasta este metoda ideală de cultivat legume, flori, ierburi aromatice, etc. pentru că suprafaţă de cultivat poate fi chiar dublată. Sistemul acesta are avantajul creării de microclimate, ce vor oferi condiţii perfecte pentru plante. Lemnele şi celelalte materiale organice(crengi, frunze, paie, rumegus, etc), descompunîndu-se vor genera căldură, îmbunătăţind condiţiile de germinare şi creştere a plantelor, vor elibera nutrienţi ce vor permite cultivarea unor varietăţi mai largi de plante. În plus, stratul de humus va fi tot timpul afânat, iar apa va fi reţinută mai mult timp la baza stratului.
Este foarte clar pentru Sepp Holzer, atunci cînd ridici straturi supraînălţate, imaginaţia şi creativitatea este ceea ce îţi foloseşte cel mai mult.
Mulciul
“Prin mulci (din engleză mulch) se înţelege un strat de materie organică cum ar fi paie, frunze, resturi vegetale, rumeguş etc. El este aplicat pe suprafaţa solului pentru a păstra umiditatea prin scăderea evaporării şi pentru a împiedica creşterea buruienilor. De asemenea, mulciul poate asigura, prin descompunere, substanţele nutritive necesare plantelor, previne infiltraţiile care favorizează eroziunea şi împiedică îngheţarea suprafeţei solului. Operaţiunea de acoperire a solului cu foi, frunze, rumeguş etc. se numeşte mulcire”.
Mulciul odată putrezit va duce la creşterea cantităţii de substanţe organice din sol. Chiar şi plantele sălbatice sau părţile neutilizabile a celor recoltate pot fi lăsate pe pămînt ca mulci. Deasemenea, există şi mulci viu, plante care se pot semăna printre straturile de cultură, cum ar fi trifoiul şi lucerna. Pentru a nu lăsa pămîntul descoperit iarna, la cheremul gerului, se poate acoperi cu mulci uscat sau cu mulci viu, cel mai indicat fiind plăntuţele de muştar
Pasture croping
“Aţi putea crede că ar fi logic ca direcţia principală în agricultură, în special în creşterea grânelor, ar fi una care să adopte un model ce conservă solurile fertile. Sau către un model care chiar să creeze sol fertil! Dar aţi greşi. Nici vorba de aşa noroc. Nu încă”.
În Australia trăieşte un ins pe nume Colin Seis, ce a ales să facă lucrurile diferit faţă de majoritatea agricultotilor. De 15 ani experimentează o tehnică de cultivare a cerealelor numită pasture cropping, tehnică ce presupune semănarea culturilor direct în păşune, “fără a ara şi întoarce mai întai solul”. Astfel culturile pot fi semănate “direct într-o păşune de plante perene native unde acestea vor creşte în simbioză, în beneficiul atât al plantelor cultivate cât şi al plantelor native”.
Aţi observat poate că prăşitul şi tratarea solului cu ierbicide sînt de prisos. Mult mai important, “această tehnică conservă structura solului, sporeşte biomasa solului şi împiedică pierderile de sol. O abordare neobişnuită în cadrul agriculturii moderne”.
În imaginea alăturată, în stînga putem observa 50 cm de sol puţin afînat de pe terenurile lui Colin Seis, pe care acesta practică cultivarea, în special a ovăzului, pe păşune, iar în dreaptă vedem o mostră de sol de pe un teren arat şi însamînţat cu utilaje agricole, din apropierea fermei lui Seis, cu aproximativ 20 centimetri de sol şi acesta foarte compactat.
Biluţe de seminţe
O metodă inedită, dar în acelaşi timp foarte veche, de cultivat cereale, şi nu numai cereale, e practicată de peste 3 decenii de Masanobu Fukuoka in munţii Japoniei. Nu e nimic complicat la această metodă…se amestecă compost cu lut şi puţină apă şi se formează biluţe în care sînt introduse seminţele. Se lasă biluţele la uscat şi apoi pur şi simplu se aruncă pe pămîntul nearat şi se acoperă cu un strat de mulci.
Cum au demonstrat Sepp Holzer şi Masanobu Fukuoka, permacultura nu ţine neapărat de cîte cărţi ai citit sau la cîte ateliere practice ai participat, ci mai ales de observarea naturii, de bun simţ şi de evoluţia prin încercări.
Este foarte clar pentru Sepp Holzer, atunci cînd ridici straturi supraînălţate, imaginaţia şi creativitatea este ceea ce îţi foloseşte cel mai mult. 
