Basarabii – o existenţă milenară în istoria românilor

Basarabi, Legi Belagine, Kogaion de Maria Ciornei.

Pausania spune că „după cum povestesc arcadii, cei mai vechi locuitori ai Eladei, consideră pe Pelasgos cel dintâi om născut pe pământ“. Era din neamul Titanilor şi acest lucru s-a păstrat în memoria colectivă a daco-românilor — pelasgi. Este considerat şi de N. Densusianu (Dacia Preistoricã) „patres progenitores“ adică primul strămoş, de acelaşi sânge. Pelasgus este la originea neamului titanilor.

Cuvântul „titan(o)s“ — are în rădăcină pe acela de „tată“ — titanii devenind „tătâni“, asimilaţi, mai târziu cu „tăta(â)ri“, prin fenomenul fonetic numit rotacism. Acest termen îl întâlnim şi în „Codicele Voroneţean“ şi în „Dumer(n)eca 7 a Sfinţilor tătari“, adică a Sfinţilor Părinţi şi n-are nici o legătură cu populaţia de origine asiatică.

Pelasgos era numit şi Uranus, adică Cerescul, Divinul, Alesul. Nu întâmplător se spune despre el că vine din pământ negru; el însuşi primind denumirea de Cel Negru. „Dacii, ca popor hiperboreean coboară din acest Pelasgos, omul primordial, născut din Pământul Negru“ (V. Lovinescu-Dacia Hiperboreeană Ed. Rosmarin). Marea lor e Neagră, Valahii au fost numiţi Valahii Negri, iar ţara lor Valahia Neagră, Kara Ulaghi, Kara-Iflak, de turci, Kara-Ulak de sârbi şi de bulgari. Şi astăzi există în sudul Dunării români care-şi spun Valahii Negri. Prometeu e numit în miturile româneşti Nereu(Negru). Acest cuvânt s-a păstrat în hidronimul Nera, dar şi într-un toponim cu aceeaşi structură fonică răstrăveche, Nereu, sat din apusul ţării.

Să vedem care este legătura între Basarabi şi titulatura miticului Pelasgus. Basarabii sunt reprezentanţii aleşi, de sânge albastru (negru), ai lui Saturn, (zeul, fiul lui Pelasgus) acelaşi cu Ianus, Cel cu doua Feţe, cu Zalmocsis — Stăpânul Vieţii şi al Morţii şi mai târziu cu Dumnezeu. Ei îşi au rădăcinile în ţara Neagră cu munţi maiestuoşi pe care o identificăm cu Dacia, Pelasgia hiperboreană, primordială, cu centru de iradiere în Carpaţi.

Toţi Basarabii-daci, voievozii daco-români, erau, ca şi în perioada de primordialitate, reprezentanţii castei sacre, sacerdotale — regale, a iniţiaţilor. Această conştiinţă a aleşilor, a iniţiaţilor, au păstrat-o vievozii români până în sec. al XIX-lea.

Lexemul basarab este alcătuit din — ba(n) şi sarab. Având în vedere că aceştia erau iniţiaţi în tainele cerului şi ale pământului, conducători de neamuri nobile, admitem că ban (aşa cum pe bună dreptate afirmă Vasile Lovinescu, cel mai marte mitolog al nostru, făcând parte din casta iniţiaţilor, expert în ştiinţa heraldicii mondiale, care presupune cunoştinţe vaste de istorie, mitologie, esoterism şi nu numai, care a studiat şi cunoscut bine miturile, ca şi limba sanscrită, având ca mentor pe un alt mare iniţiat, Rene Guenon) este „cel bogat“.

Saraba(ă) înseamnă cel negru, din neamul negru, adică a celor aleşi, nobili.
Eliminând fonemul n, din Ban+ Sarab(a), acesta devenine Basarab(a)(ă).

Cuvântul sarab dă, prin afereză, termenul arab, care în limbaj popular înseamnă negru.

Homer (Odis., IV-84) aminteşte de arimii de la Dunăre, sub numele de erembi-arambi-care sunt, desigur, (s)arabii, cei negri, despre care am vorbit. Iniţial , negru, aşa cum s-a văzut, însemnă o funcţiune ce reprezenta pe Marele Creator — cum afirmă Vasile Lovinescu (Dacia Hiperboreană. Ed. Rosmarin).

Timpul a reţinut semnificaţia primordială, dar a adăugat şi noi sensuri noţiunii de negru, reprezentând culoarea neagră, ca un element din simbolistică, ţinând de cei nobili. Mult mai târziu culoarea pare a se fi desacralizat, spunem pare pentru că memoria colectivă a păstrat în mituri nealterate dar încifrate, semnificaţiile primordiale, fiind percepute ca elemente caracterizatoare, de identificare. Stemele Principatelor păstrează simboluri ale căror culoare e negrul. Valahia are în stemă trei capete de negri, iar Moldova cuprinde, în stema ei , două chei încrucişate, având fiecare două capete de negri.

Toţi întemeietorii de ţară şi urmaşii lor imediaţi, sau mai îndepărtaţi, purtau numele de Negru Voievod sau de Basarab(ă) Voievod. De altfel antichitatea avea conştiinţa nobleţei şi superiorităţii lor. Nu întâmplător Ptolemeu numeşte râul Jiu — Arabon Patamos iar Măcinului îi spuneau anticii Arubium.

Unii consideră numele Negru provenit de la legendarul Negru Vodă, „probabil un boier mai puternic; era sistem deschis de la un anumit rang boieresc în sus, şi tocmai de aceea istoricii i-au spus neamul lui Basarab, după întemeietorul Basarab“. (N.N. Tomoniu). Alţi istorici vorbesc de un Negru Vodă ăl bătrân de la descălecatul din 1215, sau chiar îl identifică cu Seneslau, cu Litovoi, ba cu Tehomir ori cu un Negru Vodă de la Câmpulung, dar nedescălecat. Sunt şi voci care spun că legendarul Negru Vodă nu există iar Neagu Djuvara vine cu teoria cumanistă a întemeierii statelor româneşti, adică fondate de nomazi. Chiar dacă istoricul Djuvara citează numeroase surse, acestea sunt privite distorsionat, pentru că, după afirmaţiile sale, n-a respectat nişte principii de bază în cercetarea fenomenului istoric de oriunde ar fi, şi anume: — anulează principiul continuităţii evenimentelor istorice — ignoră, în mod deliberat, aşa cum am arătat, rolul şi importanţa majorităţii populaţiei valahe în aceste evenimente.

Ori, după cum am demonstrat mai sus lexemul negru, este sinonim cu sarab(ă), iniţiaţii, sacerdoţi sau regi, cu sânge nobil, negru, de unde s-a transmis pentru toată nobilimea din lume formula „cei cu sânge albastru“; de altfel, nu vedem cum cuvântul Basarab, care denumeşte o funcţiune şi nu un nume propriu, din timpuri milenare, ar putea să se tragă dintr-un termen cuman.

După retragerea romană şi venirea barbarilor, dacii, în frunte cu nobilii şi cu iniţiaţii sacerdoţi, s-au adăpostit în munţii de nepătruns şi sălbatici ai Carpaţilor, dar şi prin locuri ferite de ochiul barbar, cum erau luncile mlăştinoase sau limbile de pământ ocrotite de fluviu. Viaţa capătă alt curs. Locuitorii Daciei aparţin unor organizări economice sociale şi religioase gentilice. Dispare viaţa citadină, chiar şi o ocupaţie de bază, agricultura, se face sporadic, pe spaţii mult mai restrânse.

Înconjuraţi de păduri necuprinse de ochiul omenesc şi neatinse de mâna omenească, locuitorii Daciei au ieşit din istoria cursivă — au rămas într-o Dacie Felix, originară, eternă. După ce s-au retras populaţiile barbare, dacii au reluat firul existenţei fără sincope. Astfel, când în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea principatele Moldovei, Valahiei şi Transilvaniei devin o realitate istorică, tradiţiile şi normele legislative se transmit neatinse, ca pe timpul lui Ler Împãrat — spune Vasile Lovinescu

“Pădurea dacică. Înfricoşătoarea pădure dacică. Era adăpostul acelor oameni şi era originea adâncă a mitului getic. . . era în toate acestea nu numai un mit care inspira teamă, dar ceva magic, ce izvora din geniul acelui popor şi venea în apărarea lui, ascunzând realitatea. Pădurea era fondul obscur unde se urzea secretul”, ne spune Alexandru Busuioceaunu în “Zamolxis sau mitul dacic în istoria şi legendele spaniole”

Putem, astfel, să ne închipuim pe dacii cei mari şi negri, trăind într-un timp mitic, arhaic – atârnaţi de munţi – şi încremeniţi, revenind la îndeletnicirea primară — oieritul. Tradiţiile străvechi daco-pelasge s-au manifestat în continuare însă.

În momentul când vremurile permit, conducătorii valahi construiesc organizări stabile statale cunoscute din timpuri imemoriale, mitice, în care rolul principal îl au Basarabii, sarabii cu tiară adică nobilii, regii supranumiţi negri.

Vom încerca să convingem că Dacia n-a fost niciodată părăsită de masa covârşitoare a populaţiei şi că nu există pete albe în istoria noastră, aşa cum au susţinut şi încă mai susţin unii istorici, nu de puţine ori tendenţios. Istoria nu admite segmentarea ei. Ea este continuă, dar nu liniară , parcursul ei admiţând şi desfăşurarea în zigzag şi în spiralã. Numai ignoranţa admite aceste pete albe. Dacă documentele aşa-zis „scrise“ nu vorbesc, fie că ele nu există, fie că nu s-au găsit încă, în schimb există altfel de documente certe, dar scrise în alt mod, consemnând evoluţia istorică.

Un document important este limba dar ei i se adaugă elementele construcţiilor
existente până astăzi, care trimit la semne arhetipale, ce se găsesc nu numai pe case şi pe porţi, dar şi pe ii şi pe fote, ori pe ceramică şi pe covoare.
Nu în ultimul rând amintim mitologia, cu miezul ascuns între straturile poveştii, ca document de excepţie, în fenomenul cunoaşterii. Rămâne numai să putem intra în interiorul simbolului şi să-l putem decodifica.

Aşadar, noi considerăm basarabii (negri-nobilii, cei cu sânge albastru) una din verigile din lanţul aşa-zisei discontinuităţi a vieţii dacilor, timp de o mie de ani. Aşa cum am mai spus, regii ca şi Marele Preot, în general iniţiaţii, se recrutau din rândul celor numiţi tarabostes, nobili daci. Considerăm că aceşti tarabostes sunt Basarabii, întemeietorii ţărilor româneşti, de mai târziu. Să nu uităm că ei sunt aleşii, deci de sânge albastru, ca şi în antichitate, şi în primordialitate, reprezentanţii castei sacre.

Anticii, ca şi unii cronicarii bizantini, amintesc de Basarabi, ca familii vechi, nobile din casta iniţiaţilor. Isidor din Sicilia spune că „pe la anul 149 î.e.n., peste ţinuturile din Nord, peste Balcani domnea regale Barsaban“. Iordanes (sec. al VI-lea) aminteşte de familia Zarabilor cu o tulpină veche, glorioasă, avută şi puternică din care se alegeau după o ordine stabilită, regii şi marii sacerdoţi ai dacilor. Geograful de la Ravena numeşte poporul aflat în nordul Scytiei Mari — bassarini. Şi Demetrios, istoric bizantin, la 1444, numeşte pe Dan Vodă, fiul lui Saraba când Basarabii deveniseră întemeietorii ţării Româneşti“.

Lexemul tarabostes a dezvoltat forme care incită la meditaţie şi reconsiderare a unor atitudini şi păreri. Cuvântul tarabostes admite forma pelasgă de singular cu terminaţia atestată — vezi Decebalus — în — us rezultă forma tarabostus.

Având în vedere o pronunţie în grai local, se ajunge la forma barabustus. Terminaţiile cuvintelor, în procesul de evoluţie firească a limbilor, cad şi ajungem la lexemul barabustu. Legea comodităţii în vorbire impune forma barabusu; prin anagramare devine basuruba, şi prin atracţia lui u de a, se ajunge la cuvântul Basaraba. Deci urmărim fluent evoluţia fonetică (tarabostes – tarabustus – barabusu – busuraba – basaraba(ă).

Această evoluţie vorbeşte de la sine şi ne face să înţelegem că retragerea în munţi nu a însemnat şi uitarea. Tot tarasbostes-basarabii conduceau în noile condiţii obştea. Aceasta îi recunoaşte în postura de conducători căci ei şi-au păstrat poziţiile economice, politice şi religioase, datorită prestigiului şi a averii lor.

Acelaşi cuvânt b(t)arabostus stă la originea termeului saraba care are următoarea evoluţie, după aceleaşi legi fonetice prezentate mai sus: tarabostus — sarabosus — sarabus — sarab(a)(ă). Aşa cum am arătat, există o evoluţie paralelă; din basaraba prin descompunere se ajunge la ba(n) şi saraba; ban(ul) fiind conducatorul unei regiuni, cel mai bogat, şi saraba „ales, iniţiat, cu funcţie de reprezentant al divinului, în zilele noastre se păstreazã acest sens în sintagma Unsul
lui Dumnezeu“. Dintre sarabii cu tiară-sarabos tereos se consacrau regii şi sacerdoţii de rangul cel mai înalt.

Termenul e format din tara şi bostus-bosus- bos(u). Cuvântul t(i)ara poate fi întâlnit şi cu forma greacă tereos — deci coroană şi, prin extensie, desemnând domeniul peste care domneşte bos-ul, însemnând, în sensul cel mai strict „cel cu putere mare“. De altfel cuvântul bos a dezvoltat şi forma bos-bovis, care duce cu gândul tot la „forţă“, „putere“, dar şi la animalul considerat sacru la unele popoare antice. La acestea se întâlnesc mituri legate de prezenţa simbolurilor taurine; vezi coarnele lui Moise, şi mai aproape de zilele noastre, vaca, faptura considerată sacră la indieni (în acest context nu ne miră faptul, având în vedere relaţia pelasgi — hinduşi).

Tot cuvântul t(i)ara, ca parte componentă a termenului t(i)arabosus „conducătorii cu coroană“, a dezvoltat un alt lexem de la forma pelasgã tiaranus, care dă, prin căderea terminaţiei finale „s“, forma tiaranu şi se ajunge la tiranu-tiran „cel cu drept de viaţă şi de moarte asupra supuşilor“. E, dupã cum se vede, un atribut al regilor. Acelaşi cuvânt tara, component al lexemului tarabost(u)es stă la originea termenului ţară, adică „spaţiul, pământul“ peste care domneşte bos(t)us „conducătorul“, şi apoi, prin derivare, de la ţară se ajunge la ţăran.

Unii cercetători pleacă de la cuvinte sanscrite pentru a explica sensul ca şi etimonul unor cuvinte. Considerăm că atâta vreme cât admitem apropierea de limba sanscrită, ca derivată a limbii originare pelasge, şi câtă vreme unele cuvinte precum acesta, care se găsesc şi în latinã, ce are fond comun cu daca, atunci avem în vedere cea mai apropiată soluţie şi anume existenţa în limba mamă a acestor lexeme, adică în limba pelasgă.

Puterea de influenţă şi vechimea extraordinară a cuvântului taraboste(u)s se vede şi prin aceea că este şi etimonul pentru termenul Burebista. Urmează să demonstrăm. Tarabostus (forma pelasgă cu terminaţia us) admite — cum am arătat — termenul,
în graiul vorbit firesc, de barabus(t)u şi de aici formele:
burubustus — burubistus — Burebistus; aceasta e forma originară pelasgă; Burebistas este numele regelui în limba greacă.

Prolificul termen tarabost(u)es a format o familie de cuvinte, ce exprimã o realitate istorică uluitoare, prin adevărul şi concreteţea sa, dar care dovedeşte şi străvechimea lui, dar şi continuitatea milenară, atât a poporului daco-valah cât şi a limbii lui, văzută în evoluţia firească în timp. De la tarabostus s-au format cuvintele: 1. sarabii, 2. sarabii cu tiară, 3. Basaraba(ă), cum apare în cronicile şi în hrisoavele vechi (mai târziu acest fonem(a) (ă) nu e menţinut cu consecvenţa la toţi cei ce poartă acest nume); 4. Burebista, 5. boier, 6. ţară, 7. ţăran (prin derivare). Avem în vedere că încă anticii — vezi Iordanes — consideră ca şi N. Densusianu şi Haşdeu, că lexemul basaraba reprezintă o funcţiune, exprimând relaţia voievodului, nu ca persoană cu atribuþii terestre, de conducător al unui grup uman, ci de reprezentat al Divinităţii Supreme, având roluri de menţinere în sfera defensivă şi mistică a celor conduşi pe un drum pe care numai el, ca iniţiat în tainele cerului le cunoaşte. La începuturi, în vremurile miticilor hiperboreeni, dar şi ale dacilor, toţi regii erau şi mari preoţi (se crede că şi Decebal a putut fi şi mare pontif, aşa cum înaintea lui a fost Deceneu) — unele popoare, cum sunt egiptenii antici, considerau pe faraon (pe regele lor) chiar zeu, nu numai reprezentantul ales al divinităţii lor supreme, zeul Ra.

Tarabostes sunt nobilii daci din care se trag sarabii cu tiară, sau tiranii, care au dat un nume de rege vestit în antichitate, Burebista şi pe aleşii Regelui Lumii, din neamul cel mai vechi şi nobil al Basarabilor, al Negrilor, al (S(a)rabilor — cum spune Vasile Lovinescu (ibidem), întemeietori ai ţărilor româneşti, susţinuţi de boieri, conducând o ţară, sprijiniţi de ţărani. Dacii nobili, tarabostes, ne fac să ne gândim la continuitatea în timp, a existenţei noastre începând de la miticul Pelasgus cel Mare, de la rădăcinile lumii, a căror existenţă o simţim până astăzi.

Unii istorici mai vechi sau mai noi vorbesc de prezenţa Basarabilor, târziu, în evul mediu, legând acest antroponim de migratori, susţinând originea cumană a lexemului dupã cum am vorbit mai sus.

Dacii, valahi-pelasgi, în toată perioada de migraţii se intersectau cu străinii. Atunci când le era în pericol fiinţa neamului, ieşeau din rosturile lor, se aliau cu unii sau cu alţii, după cum le dictau interesele; altfel trăiau în timpul lor etern, mitic, conservându-şi valorile spirituale, într-o organizare socială şi mai ales, religioasă, închisă străinilor.

Acest lucru se întâmplă întotdeauna când faptele istorice nu se văd într-o continuitate, anulând baza realităţilor şi anume evidenţa prezentă în istoria pelasgilor daci care n-au dispărut , cum susţin, în mod neconvingător, unii cercetători, ci au existat permanent, într-un timp paralel cu al migratorilor; dovada cea mai bună este faptul că, deşi se susţine uneori cã Basarab I este fiul unui cuman, regele maghiar îl numeşte Basarab Valahul şi deşi spun unii istorici că au descălecat boieri, mai mulţi cumani, în frunte cu Basarab, totuşi ei au întemeiat Ţara Românească, sau Valahia. Ne întrebăm atunci cine erau majoritarii, cine stăpâneau pământurile, care, şi mai ales, de ce neam erau boierii, cei mai apropiaţi de domn, ce-l însoţeau, de vreme ce nu s-a întemeiat Cumania, sau ţara Cumană? Fireşte că răspunsul este foarte clar.

Dacă acesta n-ar fi un adevăr, atunci cum se poate explica păstrarea nealterată până în zilele noastre a miturilor străvechi, a obiceiurilor, a tradiţiilor, a costumele cu motive ancestrale, purtătoare de mesaje criptice, unele sacre, pre-creştine, creaţiile folclorice de excepţie care surprind, la o analiză atentă şi competentă, chiar urme evidente, legate de misterele zalmocsiene ale sacrificiului ritualic, precum „Mioriţa“, „Meşterul Manoli“, „Iovan Iorgovan“ (pe care vechii pelasgi îl identificau cu miticul Hercules, pelasg şi el, după spusele anticilor) ca să nu mai vorbim de basmele cu structuri ce cuprind încifrări iniţiatice ori de colindele cu refrene neînţelese până azi sau de acea ştiinţă a construirii caselor, cu arhitectură străveche întâlnită peste tot în ţară, ridicate de aceşti „analfabeţi“ care-şi aşezau aşa fel gospodăria încât acestea respectau numărul de aur.

Zâmnicurile lor, de pildă, erau făcute dupã o formulă anume care asigura o temperatură de exact 4 grade, în orice anotimp; sunt şi azi asemenea anexe în unele sate din Munţii Apuseni.

Istoria are mijloacele ei de a consemna toate. Rămâne numai s-o ascultăm şi cu inima căci în ea stă lumina minţii iscoditoare, ce vibrează la sonurile profunde, mai aspre sau mai melodioase, ale timpului.

Numai vibrând, cu adevărat, în căutarea rădăcinilor noastre, vom putea descoperi adevăruri ce par atât de ascunse numai pentru că sunt prea aproape de noi, greu de deslulşit pentru că privirea de sus pretinde anularea subiectivului şi urmarea greu de realizat, a faptelor, anulând în primul rând prejudecăţile ce ţin de inerţia păguboasă, care deformează, schimonosind realitatea.

Acestea rânduri provin din cartea “Basarabi, Legi Belagine, Kogaion”  a doamnei Maria Ciornei.

De la următoarea adresă puteţi descărca această carte, în format pdf:

http://bibliotecaonline.files.wordpress.com/2008/10/basarabi.pdf

Monoglutamatul de Sodiu (MSG) sau E621

Te-ai întrebat vreodată: De ce  alimentele cumpărate sunt  mai gustoase decât cele de casă ? De ce mâncarea de acasă n-o egalează niciodată la gust pe cea de la fast-food? De ce sunt atât de “bune” unele alimente, încat atunci când le mănâci, pur si simplu NU te mai poţi opri ?

Răspunsul este simplu. Producătorii mezelurilor/cipsurilor/supelor la plic/condimentelor şi alimentelor de la fast-food adaugă intenţionat un “E” care să ne păcălească papilele gustative şi creierul. Despre ce “E” este vorba ? Monoglutamatul de Sodiu (MSG) sau E621 face ca un salam, obţinut din fie ce resturi de carne pe care oricine le-ar arunca la gunoi, să fie un aliment atât de gustos încât să nu te mai poţi opri din mâncat. Ţi se pare că acel aliment este irezistibil de bun. Mai mult decât atât, te face să îţi doreşti să mănânci acel aliment şi mâine şi poimâine şi apoi în fiecare zi, ÎŢI DĂ DEPENDENŢĂ.

Aroma din MSG se numeşte “Umami” sau “Al cincilea gust”. Odată ce papilele tale gustative simt acest gust, transmit creierului o senzaţie de plăcere şi euforie, motiv pentru care începi să mănânci din ce în ce mai mult şi simţi că nu te mai poţi opri. Oamenii care consumă regulat alimente cu MSG adăugat, ajung să dezvolte o aşa mare dependenţă de alimente, încât mâncatul devine pentru ei principala satisfactie în viaţă. Acesti oameni sunt nevinovaţi pentru starea lor, ei sunt doar victimele unei manipulări la nivel biochimic, care are printre scopuri îmbogăţirea producătorilor şi indobitocirea consumatorilor.

Partea şi mai proastă este că acest “E” nu numai că dă dependenţă, ci este şi extrem de DĂUNATOR pentru organismul uman. Ştiinţific vorbind MSG-ul este un aditiv alimentar (“potenţator de gust”) format din 79% Acid Glutamic şi 21% Sodiu. Dacă sodiul NU reprezintă un pericol pentru sănătate, acidul glutamic sintetic este, aşa cum spune Dr Russell Blaylock, “o otravă mai rea decât nicotina şi alcoolul, dar care se găseşte din abundenţă în bucătariile fiecăruia dintre noi”. Acidul glutamic e un aminoacid necesar omului care se găseşte în mod NATURAL în organism, în sânge, în creier sau în laptele mamar, dar şi în unele alimente, în ouă, roşii, soia, în seminţe, ciuperci, în brânză, în peşte etc. Până aici nicio problema, ÎNSĂ când acidul glutamic este SINTETIC, obţinut de oameni prin procese chimice, el devine otravă curată pentru organism, dar în special pentru creier. E de inteles cî în MSG se găseşte 79% Acid Glutamic SINTETIC, deci dăunător.

Ce boli provoacă ? Deşi se fac eforturi imense pentru a ascunde şi a minimaliza efectele dăunătoare ale MSG-ului, studiile arată CLAR că această substanţă este una deosebit de dăunătoare pentru sănătate. Conform oamenilor de ştiinţă, Monoglutamatul de Sodiu poate provoca o mulţime de boli. Creierul este principalul organ afectat, “MSG ne prăjeşte neuronii”. MSG-ul e clasificat ca excitotoxină sau neurotoxină, deoarece excită neuronii atât de tare încât îi distruge şi de aici derivă o serie de boli şi dezechilibre ale creierului: -Bolile Alzheimer şi Parkinson. -Hiperactivitatea şi deficitul de atenţie la copii(ADHD). -Autismul şi Epilepsia. -Atacurile de panică şi Migrene. -Oboseală cronică. Şi nu în ultimul rând – Depresia şi tuburările de comportament. Dr. Blaylock a demostrat în cartea “Exitotoxinele: Gustul care ucide” că MSG-ul, nu numai că provoacă o gramadă de boli de creier, dar are şi un efect devastator în comportamentul de zi cu zi al oamenilor, din cauză că creează dezechilibre puternice în hipotalamus. Aşadar, ai toate sansele să devii o persoană deprimată, iritată, stresată şi obosită cronic, daca în dieta ta zilnică se găseşte MSG (şi se găseşte garantat dacă mănânci la fast-food şi consumi alimente procesate).

În ce alte moduri te afectează MSG-ul? – Afectează Glanda Pitulară, care este responsabilă pentru buna funcţionare a celorlalte glande din organism. Astfel că, MSG-ul dereglează întreg echilibrul hormonal al organismului şi de aici  o reacţie în lanţ care va afecta sănătatea întregului organism. – Duce la OBEZITATE din două motive: 1.Strică echilibrul hormonal al organismului, deoarece afectează glanda pitulară. 2.Creşte cu  40%-50% apetitul, cel putin aşa arată studiile. Pofta de mâncare creşte deoarece se dezechilibrează mecanismele naturale care ne dau pofta de mâncare. Astfel că,  MSG-ul te va face să-ţi doreşti să mănânci din ce în ce mai mult, chiar dacă nu ai nevoie. -Afectează vederea, studiile arată că un consum excesiv de MSG duce în timp la scăderea vederii la distanţă. –Miopia. -Provoacă hipertensiune, deoarece are un efect vasoconstricor asupra sistemului cirulator (îngustează vasele de sânge). Pe lângă că este foarte periculos pentru sănătate şi provoacă atâtea boli, MSG-ul dă şi DEPENDENŢA. Acesta este şi unul din principalele motive pentru care producătorii îl introduc în alimente.

Cum ne ferim?

Probabil acum te întrebi, cum ai putea să te fereşti de efectele daunătoare ale acestui E621 ? Foarte simplu, Citiţi eticheta!!! Dacă obişnuieşti să nu citeşti eticheta, este timpul să-ţi faci un obicei nou când mergi la cumpărături. Pentru a te feri de efectele dăunătoare ale MSG-ului şi a nu deveni dependent de alimentele procesate,este ESENŢIAL să citeşti eticheta alimentelor pe care le cumperi. Dar producătorii de alimente nu sunt proşti, ei nu au niciun interes ca TU să ştii că alimntele pe care le cumperi sunt injectate cu un “E” care pe lângă ca te îmbolnăveşte, iţi dă şi dependenţă. Din acest motiv producătorii folosesc denumiri alternative pentru MSG  prin care încearcă să ne ascundă faptul că alimentele care ei le vând conţin acest aditiv.

Poţi afla mai jos denumirile care maschează faptul că un aliment conţine MSG: Alimentele care au înscrise pe etichete următoarele ingrediente conţin ÎNTOTDEAUNA MSG: Glutamat, Glutamat de sodiu, Aromă de fum, Potenţiator de aromă, Gelatină, Extract de drojdie, Acid Glutamic, Potenţiator de gust, Glutamat Monosodic, Proteină vegetală hidrolizată, Cazeinat de Sodiu, Arome naturale, Cazeinat de calciu, Proteine texturate, E621, Aromă naturală de pui, vacă sau porc

Şi eu ce mai mănânc?

1.Cea mai bună alegere o reprezintă întotdeauna HRANA VIE.

2.Alege întotdeauna alimentele de casă în locul celor din comerţ!

3.Citeşte eticheta şi alege alimentele fără “E-uri” şi cu termen de valabilitate scurt.

4.Consumă cât mai puţine alimente procesate: dulciuri, supe la plic, vegeta, cipsuri, mezeluri, sosuri cumpărate, condimente procesate şi sucurile răcoritoare.

5.Renunţă pentru totdeauna  la Junk-Food. Mâncarea de tip Fast-Food are de obicei un conţinut ENORM de MSG, de aceea este şi atât de bună încât îţi dă dependenţă!

Alex Imreh

“Când eram copil la tata”

Când eram copil la tata nu era o zi ca alta
Frunză de bagrin multe trec şi vin
Azi eram la Sânbra oii mâine la pârău văii
Frunză de bagrin toate trec şi vin 

Când eram copil la tata nu era o zi ca alta
Frunză de bagrin multe trec şi vin
Azi eram în vârful şurii mâine în mijlocul pădurii
Frunză de bagrin toate trec şi vin

Refren:
Şi de o fii să mor o dată las cu jurământ
Să mă îngroape în satul meu la umbră de nuc
Din pământ pământ moi face dar sufletul meu
Să rămână în locul care mi-o fost drag mereu 

Tata săracul plugart mi-o lăsat mie în dar
Frunză de bagrin multe trec şi vin
O căciulă şi un cobat să nu uit de unde am plecat
Frunză de bagrin toate trec şi vin

Tata săracul plugart mi-o lăsat mie în dar
Frunză de bagrin multe trec şi vin
Fluierul din lemn de nuc să cânt pe unde mă duc
Frunză de bagrin multe trec şi vin

Din copii săraci ies domni unde nu te aştepţi cresc pomi
Frunză de bagrin multe trec şi vin
Din copii sărăcuţi ies oameni bine crescuţi
Frunză de bagrin toate trec şi vin 

Din copii săraci ies domni unde nu te aştepţi cresc pomi
Frunză de bagrin multe trec şi vin
Din cătune uitate ies oameni cu multă carte
Frunză de bagrin toate trec şi vin

Am plecat din satul meu fincă toţi am duso greu
Frunză de bagrin multe trec şi vin
Oare azi câţi dintre noi ne-om întoarce acas napoi
Frunză de bagrin toate trec şi vin

Am plecat din satul meu fincă toţi am duso greu
Frunză de bagrin multe trec şi vin
Azi cu sufletu împăcat mă întorc de unde am plecat
Frunză de bagrin toate trec şi vin

Refren:
Şi de o fii să mor o dată las cu jurământ
Să mă îngroape în satul meu la umbră de nuc
Din pământ pământ moi face dar sufletul meu
Să rămână în locul care mi-o fost drag mereu……

Versuri de Diana Selagea

Versuri.ro