MOTTO: “Viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti unei furtuni, ci să ştii să dansezi în ploaie.”
“Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înşine” este o carte despre dezvoltarea personală, dar în acelaşi timp este mai mult decît atît… Autoare ei se numeşte Lise Bourbeau, este din Canada şi este fondatoarea unei şcoli de dezvoltare personală.
Articolul de mai jos se bazează pe concluziile acestei cărţi şi este intitulat “Află despre tine”
Viaţa este o călătorie. Am venit să ne bucurăm de experienţa vieţii de pe Pământ, să devenim visele noastre cele mai ameţitoare, să ne creăm în mod minunat pe noi înşine şi lumea din jurul nostru. Ce bine ar fi dacă încă de când ne naştem ar veni cineva conştient de aceste adevăruri să ne întâmpine, dacă părinţii noştri ne-ar lua în braţe şi din tot sufletul ne-ar primi cu acest mesaj!
Când un copil se naşte, el ştie, în adâncul lui, că motivul pentru care se încarnează este acela de a fi el însuşi, trecând printr-o serie de experienţe. Dar din păcate nu aşa stau lucrurile. După ce a cunoscut în prima etapă a vieţii bucuria de a fi el însuşi, fiecare copil, tu adică, va cunoaşte durerea provocată de faptul că toţi din jurul lui îi vor spune ei cum ar trebui să fie, şi se grabesc să-l învinuiască şi să-l constrângă să asculte “visul lumii asteia”, şi să devină altcineva.
Urmează apoi perioada de criză şi cea de revoltă, pe la 3-4 ani fiind doar prima, următoarea mare criză este la adolescenţă. În timp, pentru a-şi micşora suferinţa, copilul se resemnează şi ajunge să-şi creeze o nouă personalitate pentru a deveni ceea ce vor ceilalţi să devină. E momentul când părinţii, societatea, spun despre tine că “ţi-a venit mintea la cap”. În realitate, atunci tu te-ai abandonat pe tine însuţi cât mai complet şi astfel s-a făcut pace.
Dar odată cu asta, tu NU TE VEI MAI SIMŢI NICIODATĂ ACELAŞI, ÎMPĂCAT şi FERICIT. Pur şi simplu, pentru că TU ai încetat să fii TU, încă înainte de a afla bine cine erai acel TU. Compromisurile născute din frică incumbă o mare pierdere de energie din partea noastră. Ce este de facut?
FIECARE ESTE LIBER SĂ ALEAGĂ
Fiecare a fost şi este liber să aleagă. Nu trebuie să uităm că nu suntem acum altceva decât rezultatul propriilor noastre alegeri. Suntem azi suma deciziilor şi alegerilor noastre din trecut, şi mâine vom fi suma alegerilor de ACUM.
Mai eşti prin zonă? De fapt încerc să-ţi comunic o idee măreaţă: Corpul nu minte niciodată. El reflectă ceea ce se întâmpla în plan emoţional şi mental. Corpul este atât de inteligent, încât găseşte întotdeauna un mijloc de a ne arată ce anume avem de rezolvat. Pornind de la mare la mic, te rog să vezi ce anume îţi transmite ţie postura corpului tău.
Există 5 tipuri de corp care corespund celor 5 răni importante, trăite de fiinţa umană. În funcţie de fiecare rană, omul adoptă masca potrivită. Purtăm o mască doar atunci când vrem să ne protejăm. Rana şi masca ce îi corespunde sunt legate una de alta. Rana interioară poate fi comparată cu o rană fizică pe care o ai de mult timp, pe care o ignori, şi ai prefera s-o bandajezi, pentru a nu se mai vedea. Acel pansament este echivalentul măştii.
Măştile pe care le creăm pentru a ne apăra, sunt vizibile în morfologia unei persoane, în înfăţisarea sa exterioară. Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţile noastre.
Ce mască porţi?
Rana de umilire – masca: MASOCHISTUL
Ochi: mari, rotunzi, deschişi şi naivi ca ai unui copil.
Surplus de greutate care este tot dispus în rotunjimi.
Vocea mieroasă.
Haine: îşi pătează frecvent hainele, se îmbracă strâmt, ceea ce îi accentuează rotunjimile.
Gât gros, scurt, cocoaşă de “bizon” în zona cervicală.
Talie scurtă, tensiune în zona pelvisului.
Parţi ale corpului rotunde.
Cum dansează: Îi place să danseze mult şi profită pentru a-şi exprima senzualitatea.
Ce transmite prin dans: Uitaţi-vă la mine cât pot fi de senzual.
Ce maşină preferă – se aplică şi la alte categorii de obiecte: O maşină mică în care se simte la adăpost.
Modul în care se aşează: Se aşează cu picioarele depărtate. Pare să stea inconfortabil deoarece deobicei alege un scaun care nu-i convine.
Modalitatea prin care se lasă indus în eroare de EGO: Se convinge pe sine că tot ce face pentru ceilalţi îi face foarte multă plăcere şi că astfel are grijă de nevoile lui.
Rana de respingere – masca: FUGARUL
Ochi mici, privire fugară.
Mască în jurul ochilor, probleme de piele.
Vocea slabă, stinsă.
Preferă haine negre.
Partea superioară a corpului: contractată, repliată asupra lui însuşi, părţi ale corpului mai mici.
Partea inferioară a corpului: lipseşte o bucată – exemplu: fese, sâni, etc. Prezenţa golurilor – piept, spate, burtă.
Părţi ale corpului asimetrice.
Nu îi place să danseze. Se mişcă puţin şi şters.
Ce transmite prin dans: nu vă uitaţi prea mult la mine.
Ce maşină preferă – se aplică şi la alte categorii de obiecte: maşini de culare închisă, care trec neobservate.
Modul în care se aşează: se face mic pe scaun şi îi place să-şi îndoaie picioarele sub el, nemaifiind astfel în contact cu solul.
Modalitatea prin care se lasă indus în eroare de EGO: Se convinge că se ocupă foarte bine de el însuşi şi de ceilalţi, pentru a nu mai simţi respingerea.
Rana de trădare – masca: DOMINATORUL
Privire intensă şi seducătoare.
Arată forţă si putere. Muşchi dominanţi.
Voce puternică.
Preferă hainele colorate.
La bărbaţi, umeri mai largi decât şoldurile, pieptul bombat.
Înclinat să facă burtă, picioare musculoase şi puternice. Forţă în bazin la femei, cu şoldurile mai puternice decât umerii.
Dă impresia de forţă, nu de gras.
Cum dansează: foloseşte mult spaţiu. Îi place să danseze şi profită pentru a seduce. Este o ocazie să fie privit.
Ce transmite prin dans: Priviţi-mă!
Ce maşină preferă – se aplică şi la alte categorii de obiecte: maşină puternică în care va fi remarcat.
Modul în care se aşează: se aşează şi se lasă pe spate, când ascultă îşi ţine braţele încrucişate. Când vorbeşte, se apleacă înainte pentru a convinge mai bine.
Modalitatea prin care se lasă indus în eroare de EGO: este convins că el nu minte niciodată, că îşi ţine cuvântul dat şi că nu îi este frică de nimeni.
Rana de abandon – masca: DEPENDENTUL
Ochi mari, trişti sau căzuţi.
Corp lung, subţire, lipsit de tonus.
Voce mică de copil sau plângăcioasă.
Preferă hainele care atârnă, sau ample.
Umeri căzuţi, braţele par prea lungi şi atârnă de-a lungul corpului.
Partea inferioară a corpului: părţi ale corpului situate mai jos decât normal.
Sistem muscular subdezvoltat.
Preferă dansurile de contact care îi dau ocazia să se lipească de partener. Câteodată se agaţă de partener.
Ce transmite prin dans: Cât de mult mă iubeşte partenerul meu!
Ce maşină preferă – se aplică şi la alte categorii de obiecte: maşina confortabilă şi diferită de norme.
Modul în care se aşează: se lipeşte de scaun sau se sprijină de ceva, de braţul scaunului. Partea de sus a spatelui este aplecată înainte.
Modalitatea prin care se lasă indus în eroare de EGO: Îi place să pară independent şi să spună cât de bine se simte el singur şi că nu are nevoie de nimeni.
Rana de nedreptate – masca: RIGIDUL
Privire pătrunzătoare, strălucitoare, directă.
Corp bine proporţionat, mai mult decât perfect, postura dreaptă.
Vocea seacă şi rapidă.
Aparenţă îngrijită, sexy.
Umeri pătraţi, părţi ale corpului rigide – exemplu: gât, spate, umeri.
Talie mică, strânsă deobicei cu centură, abdomen plat care se forţează să se aplatizeze, fese bombate, rotunde.
Mişcări seci, rapide.
Cum dansează: are ritm şi dansează foarte bine. Este atent să nu greşească. Ia lecţii. Este serios, drept.
Ce transmite prin dans: priviţi cât de bine ştiu să dansez!
Ce maşină preferă – se aplică şi la alte categorii de obiecte: preferă o maşină clasică, performantă, în acord cu câştigul lui.
Modul în care se aşează: se aşează foarte drept, cu picioarele lipite, în aceeaşi linie cu corpul, ceea ce accentuează poziţia rigidă. Când îşi încrucişează picioarele şi braţele, o face pentru a nu simţi.
Modalitatea prin care se lasă indus în eroare de EGO: spune oricui cât este el de corect, că viaţa lui e perfectă. Îi place să creadă că are mulţi prieteni care îl iubesc aşa cum e.
Ei, ai citit cartea? Nu-ţi fie lene! Nu-i aşa de mare. Din ea vei afla despre cel cu care ai avut iniţial conflictul. Vei afla cum ai ajuns să dobândeşti masca.
Ai citit? Nu-i aşa că nu mai vezi lucrurile ca până acum? Recunoscând una dintre rănile tale, poţi să ai o reacţie la descrierea măştii pe care o creezi pentru a evita suferinţa. Este vorba despre o rezistenţă foarte umană şi naturală. Acorda-ţi suficient de mult timp. Aici este vorba despre capacitatea omului de a înţelege intuitiv, este un tip special de înţelegere, simplă şi clară. Din clipa în care ai înţeles, această înţelegere rămâne cu tine pentru totdeauna. Momentul înţelegerii poate fi extatic. Citind cartea, poţi să sari în sus, să dansezi sau să plângi de fericire. Acestea sunt stări emoţionale care trec, apoi revin, şi tot aşa.
Vă sugerez să recitiţi, cu atenţie, de mai multe ori descrierea caracteristicilor fizice corespunzătoare fiecarei răni în parte, pentru a reuşi să le diferenţiati clar. Uneori oamenii se regăsesc ca aparţinând unui anume tip (şi-o trag cu asta!), în timp ce corpul lor arată o cu totul altă realitate, şi astfel aceste persoane se păcălesc, şi îşi întind singure capcane la nivelul atitudinii lor interioare. Acest lucru nu este o surpriză, deoarece ego-ul nostru face orice pentru ca noi să nu ne vedem rănile. Este convins că, descoperind acele răni, nu vom fi în stare să le facem faţă. Ego-ul este cel care ne-a convins să cream acele măşti, în scopul de a evita suferinţa provocată de răni. Egoul crede întotdeauna că alege cel mai uşor drum, dar, în realitate, ne complică viaţa.
Cu cât aşteptăm mai mult să ne vindecăm rănile, cu atât se vor agrava mai mult. De fiecare dată când trăim o situaţie care reactivează acea rană, vom adaugă un nou strat dureros. Este ca o plagă care se extinde. Cu cât se agraveaza mai mult, cu atât ne este mai frică să o atingem. Amintiţi-vă că, la fel ca toate persoanele în jurul vostru, masca este cea care vă face să reacţionaţi, atunci când nu sunteţi voi înşivă.
Nu vă linişteste gândul că, atunci când vă deranjează un comportament al cuiva, asta indică faptul că acea persoană poartă o mască pentru a nu suferi? Ţinând cont de acest aspect, veţi deveni mai toleranţi şi va va fi mai uşor să-i priviţi pe ceilalţi cu dragoste.
Să luăm exemplul unui adolescent care are comportamentul de “dur”. Când descoperim că se poartă astfel pentru a-şi masca vulnerabilitatea şi teama, relaţia cu el se va schimba, pentru că vom şti că el nu este nici dur nici periculos. Există remediu pentru fiecare tip de “rănit”, prin înţelegere, conştientizare.
O modalitate eficientă de a verifica transformările voastre fizice constă în a vă fotografia periodic. Faceţi fotografii cu planuri diferite, cu toate părţile corpului, pentru a vedea clar detaliile. Am văzut transformări deosebit de rapide în unele cazuri, şi anume în acelea în care conştientizarea şi înţelegerea au avut loc în mod total, profund.
De ce avem măşti? Pentru că toţi oamenii suferă de carenţe afective. Oare de ce? Deoarece devenim dependenţi afectiv atunci când suferim de o carenţă afectivă şi suferim de această carenţă afectivă atunci când nu ne iubim suficient pe noi înşine.
În consecinţă, vom căuta iubirea altora pentru a ajunge să ne convingem că suntem demni de a fi iubiţi. Fiecare mască are rolul de a ne arată faptul că ne împiedicăm să fim noi înşine deoarece nu ne iubim destul de mult aşa cum suntem. Şi nu trebuie, de fapt să ne calificăm prin nici unul din rolurile care se poartă, pentru a merita să trăim.
4 comentarii | tags: RĂNI MĂŞTI EGO LISE BOURBEAU | posted in Educaţie, Esoteric