Category Archives: Primăvara

Sărbători fericite!

Ouăle încondeiate

“Ouăle încondeiate se întâlnesc în toate regiunile ţării noastre, într-o multitudine de culori şi simboluri Pe valea Dâmboviţei la “scrierea” ouălor sunt folosite stilizări ale uneltelor folosite în gospodărie (fierul plugului, grebla, ţesala, pieptenele, bâta ciobanului), a vegetaţiei din zona de origine (floarea soarelui, păstaia de fasole, frunza de stejar) sau diferite animale din gospodărie ori insecte (coarnele berbecului, rădaşca, păianjenul).”

“Simbolurile folosite ne întăresc convingerea că ouăle încondeiate au origine precreştină, ele fiind folosite în ritualurile legate de cultul primăverii. Chiar şi acum, în unele zone, ouăle astfel decorate sunt atârnate în coarnele boilor care merg la arat, în crengile pomilor din livadă sau în vie ca să apere rodul de îngheţ și grindină sau sunt îngropate la marginea lanurilor ca să fie grânele ferite de secetă şi pârjol. Simbolistica culorilor este şi ea una specială: galbenul – reprezintă lumina, viaţa; roşul – simbolizează focul, culoare asociată şi cu cea a sângelui; negrul – este simbolul veşniciei.”

ardei-iute.ro

Ouăle încondeiate, cu simboluri ancestrale de o rară frumuseţe, sînt o mostră de cultură spirituală românească. De ce te depărtezi de teritoriul ţării noastre, acest obicei devine tot mai rar.

Paşte Fericit alături de ce dragi inimii dumneavoastră!

 


Mărţişorul

“În vechime, pe data de 1 martie, mărţişorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor şi tinerilor – fete şi băieţi deopotrivă. Şnurul de mărţişor, alcătuit din două fire de lînă răsucite, colorate în alb şi roşu, sau în alb şi negru, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric.”

În satul Dienci, comuna Vultureşti din judeţul Olt se mai păstrează un descîntec ce invocă Soarele:

Sfinte Soare, Sfinte Soare

Dăruiescu-ţi mărţişoare

Şi în locul lor mă fereşte

De pistrui ce-mănegreşte!

Pentru strămoşii noştri, anul nou de la 1 martie însemna reînvierea naturii. Mărţişorul, simbol al primăverii, se confecţiona din fire de cînepă sau lînă(mai tîrziu din bumbac), albe şi roşii, care se leagau în forma de 8. De acest şnur se atîrnau monede din aur sau argint, dar şi fire de iarbă, muguri sau flori. În zonele româneşti străvechi, mamele prindeau copiilor mărţisorul la gît, la mînă sau la picior, obiceiul păstrîndu-se şi astazi în unele sate. Mărţisorul se poartă toată luna martie.

La înmînarea mărţisorului de 1 Martie copiii veneau din locurile însorite de pe munte pînă în pragul casei cu brazdele de iarbă şi cu primele flori de corn. Fiecare membru al familiei trecea de trei ori pragul peste brazdă, mama ieşea cu colaci, iar florile se treceau din gura în gura, pentru ca oamenii să devină tari precum lemnul de corn. Floarea de corn se purta legată împreună cu cele doua fire, alb şi rosu, pînă la sfîrşitul sărbătorilor.

În ultima zi a lunii martie, înainte de răsăritul soarelui, avea loc ritualul scoaterii mărţişorului şi predării lui către natură. În localităţile de la cîmpie mărţişorul se pune pe un pom înflorit sau în crengile vişinilor, cireşilor sau prunilor.

În satele de la munte şi deal, mărţisorul se pune pe cornul sau măceşul înflorit. Există credinţa că mărţişorul este ridicat de rîndunele şi purtat spre soare, binecuvîntînd astfel norocul celui care l-a pus în pom.

În satele Transilvaniei, Mărţisorul roşu-alb din lînă se agaţă la porţi, ferestre, la coarnele animalelor, la strungile oilor, la torţile găleţilor, pentru îndepărtarea deochilui, a spiritelor malefice, pentru invocarea vieţii, a puterii regeneratoare care se credea că ar fi stimulată prin însăşi “culoarea vieţii”.

Bihorenii credeau că însăşi apa de ploaie adunată de 1 Martie sau din “zilele babelor” te face frumos şi sănătos, iar în Banat se obişnuia ca fetele să adune stropii de apa sau nea de pe frunzele fragilor din pădure să se spele pe obraji rostind descîntecul “drogobetelui de dragoste”:

Floare de fragă

Din luna lui Marţ

La toata lumea sa fiu dragă

Urăciunile să le desparţi

“Mărţisorul în tradiţia românească” de Dr. Maria Bocşe

Mărţişorul are o semnificaţie proundă, inclusiv profund ancorată în timp. De fapt, Mărţişorul românesc este un veritabil Ying-Yang, ca cel din “Templul Ursitelor” de la Şinca Veche.

Împreună alb şi roş, combinate, dau culoarea florii de măr. În colinde şi balade, ţăranul aminteşte de “Copii Mărului”. La Adrian Bucurescu, aceşti copii din flori de măr nu sînt alţii decît Apollon(Albul) şi Artemis (Roşioara), născuţi de Marian sau Maria. De ce copii din flori de măr? Pentru că erau copii născuţi din fecioară.

Marian sau Maria nu poate să vină decît de la măr sau de la floare de măr. La fel  Marţ sau Martie. De ce nu chiar MĂR ŢIE!? Nu mărul fruct, dar floarea. Trebuie să ne gîndim că la ai noştri străbuni FLOAREA DE MĂR avea o semnificaţie specială, poate chiar una spirituală, legată de venirea primăverii, sau de ce efect ar trebui să producă ea în sufletul omului…


Dragobetele sărută fetele

Autor: Luminița Ciobanu

Sărbătoarea este cunoscută şi sub numele de Dragomir cel beat de dragoste sau de Cap de primăvară ori Dragomiru Florii.  Se spune că, de Dragobete, păsările nemigratoare se adună în stoluri şi ciripesc, îşi aleg perechea şi încep să-şi construiască, tot în această zi, cuiburile.

Dragobete este mai ancorat în tradiţia zeilor antici ai dragostei – bărbat chipeş şi năvalnic, un “zburător cu plete ne­gre” care bântuie visele celor în­dr­ă­gos­tiţi, la început de primăvară, când na­tura însăşi reînvie, ursul iese din bâr­log căutându-şi pereche, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să par­ticipe şi el la bucuria vieţii renăs­cu­te. 

Încă de dimineaţă, tinerii, îmbră­caţi în haine de sărbătoare, se întâlneau odinioară în centrul satului sau în faţa bisericii şi, dacă timpul era fa­vo­rabil, porneau cântând în grupuri către pădure sau prin lunci în cău­ta­rea ghioceilor şi a altor plante miracu­loase. În pădure, în jurul focurilor aprinse, tinerii băieți și fete stăteau de vorbă. Prin unele locuri, există obiceiul ca fetele mari să strânga apa din omătul netopit sau de pe florile de fragi.

La prânz, fetele începeau să coboare spre sat în fuga, în sudul Romaniei aceasta goană fiind numită “zburătorit”. Fiecare băiat urmărea fata care îi plăcea. Dacă flăcaul era iute de picior și fetei îi plăcea respectivul urmăritor, atunci avea loc o sărutare mai îndelungată în văzul tuturor. Sărutul era logodna ludică a celor doi, cel puțin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne veneau înaintea logodnelor adevărate.

Este păcăt că acest obicei se pierde… Măcăr zburătoritul fetelor să-l păstrăm! :)

Dragomir cel cu plete,

A rămas făr de fete

De dragoste bete,

De pupat și de țucat.

Numai Ielele,

Dânsele, Șoimanele,

Zînele și Gospodinele.

Gaia, mare fată,

Și cu Luna cea ciudată.