Category Archives: Sănătate
Citeam în urmă cu ceva ani la René Guénon că modernitatea este o conspiraţie, una care se va risipi de la sine atunci când oamenii vor re-înţelege adevărata valoare a lucrurilor.
O fi! Nu numai că este o conspiraţie dar este în acelaşi timp şi o boală gravă pe care a contractat-o omenirea. Este de ajuns să privim ce s-a întîmplat cu natura în ultimii 100 de ani şi să înţelegem asta. “A contracta o boală”!? Sună cel puţin ciudat, nu!?
Am avut nenumărate ocazii de atunci să mă lămuresc în privinţa profunzimii acestor cuvinte. Suntem, cei mai mulţi dintre noi, victimele acestei monstruoase conspiraţii. E neîndoielnic adevărat pentru lumea ideilor, e valabil în ceea ce priveşte abordarea sustenabilă a agriculturii, e nu mai puţin adecvat în privinţa materialelor de construcţii.
Una dintre cele mai sinistre păcăleli care a făcut ravagii în ultimii 78-80 de ani este aceea a îndatorării pe viaţă pentru a cumpăra un apartament sau pentru a clădi o casă pe pământ. Indiferent de ce spune teoria juridică, ipoteca pe care o bancă o are asupra unui imobil este chiar o formă de proprietate – aceea a băncii, pentru că ratele pe care le plăteşte “cumpărătorul” sunt asimilabile până la urmă chiriei lunare. Şi nicicând nu a existat o disproporţie mai gravă între efortul făcut şi lucrul obţinut.
Hai să zicem că pe planeta Pământ ar exista un material de construcţii abundent, aflat practic la îndemâna a peste 80% dintre oameni, în cantităţi copleşitoare, gratuit sau la preţuri derizorii . Sună halucinant, nu? Să împingem ipoteza şi mai departe, zicând că acest material nu este numai omniprezent, dar este în plus şi cel mai bun posibil pentru a construi case în care să locuiască oameni, pentru că e capabil să ţină răcoare vara şi să înmagazineze căldură iarna, este impermeabil la apă cu un tratament simplu dar permeabil la vaporii de apă, adică adio igrasie, este complet nepoluant ba chiar purifică aerul.
Pare ştiinţifico-fantastic, nu? Ce poţi face ca să opreşti toate astea? E simplu, creezi un material de construcţii scump, poluant şi prost, ca să facă cineva bani din monopolul ăsta, mulţi bani. Un material din care să faci clădiri care se încing vara şi se răcesc bocnă iarna, ca să fie nevoie să le conectezi ca pe bolnavi la aparate, pompând energie contra bani, mulţi bani. Un material care să fie permeabil la apă, dar să stopeze vaporii de apă, ca să ai condiţii de mucegaiuri, şi astfel clădirile să se renoveze periodic, pentru bani, mulţi bani, iar oamenii să se trateze împotriva astmului. Mai are rost să spun că pe bani, mulţi bani?
Numai că n-am expus o ficţiune, ci o conjuraţie. Materialul de construcţie cel mai bun şi cel mai accesibil, aproape întotdeauna gratuit, este lutul, şi se găseşte chiar sub picioarele noastre. Moment în care începem să strâmbăm din nas, e normal, am fost spălaţi pe creier, şi atunci când circumvoluţiunile ni se trezesc la viaţă avem aşa, ca o greaţă la stomac. Aerul tare al adevărului e insuportabil la început.
Ziceam că Dumnezeu nu ne-a dat numai mâncare pe pământ, ci şi cu ce să ne face casele. Şi a dat atât de mult încât niciodată nu ar putea fi epuizat, dăruind şi pe bogat şi pe sărman deopotrivă, fără să ceară nimic în schimb. E greu să admitem că aerul, apa, mâncarea şi materialele pentru case au fost puse la îndemâna tuturor oamenilor, că n-a trebuit inventat nimic, ba chiar că rodul « progresului » e de fapt un şir de piedici pe care ni le-am pus singuri în timp ce ne aflam în plină fugă…
La mai puţin de 1 metru sub pământ se află un material care întruneşte toate condiţiile pentru a face o casă uscată, sănătoasă, estetică şi nepoluantă. Cu ceva efort fizic, cu inspiraţie şi amuzament, ajutat de tehnologii subrudimentare, oricine îşi poate face o casă fără să se îndatoreze pentru un sfert de secol la cămătari.
De fapt, se poate mult mai mult decât atât, mai mult decât frumuseţile pe care le vedem la Muzeul Satului. Din lut yemeniţii fac palate înalte de peste 40 de metri. Aproape toate moscheile africane, minarete majestuoase sunt făcute din lut. Marele Zid Chinezesc, singura construcţie arhitectonică ce se vede din spaţiul cosmic, este construit în cea mai mare parte din lut, acoperit sau nu cu piatră. Ironic, nu ?
Civilizaţia pre-columbiană Anasazi a lăsat ruine într-o foarte bună stare de conservare ale unor clădiri construite din chirpici (adobe). Piramidele precolumbiene din America Centrala si de Sud sunt umplute si ele cu lut. În Europa de Vest există clădiri din lut locuite, de 3-4 etaje înălţime, datând de 4-500 de ani, într-o stare de conservare excelentă. Mortarul roman, care a fost folosit de la îmbinarea pietrelor din Colosseum şi până la catedralele medievale, era o combinaţie de lut şi var, la îndemâna oricărui ţăran cu un pic de glagorie.
Ne place sau nu, la edificarea palatului Versailles n-a intrat nici un sac de ciment. Pereţii Catedralei Sixtine n-au cunoscut niciodată varul lavabil. Termopanele actuale sunt puerile în raport cu sticla flexibilă care există de sute de ani la multe dintre catedralele gotice, şi al cărei secret de fabricaţie s-a pierdut.
Fundaţiile rigide din fier-beton şi ciment răspund incomparabil mai prost la cutremure decât fundaţiile fără liant din pietre aşezate cu artă unele peste altele. Suprema prostie arhitecturală şi tehnică a fost atinsă la casele americăneşti, coborâte la nivelul de consumabile, utilizabile cam atât timp cât se plăteşte ipoteca. Ca să treci de la locuinţe cvasi-gratuite care ţin 500-1000 de ani cu întreţinere accesibilă celor necalificaţi, pentru a ajunge la locuinţe hiperscumpe, nocive pentru sănătate şi mediu, necesitând cantităţi enorme de energie pentru a fi fabricate, şi alte cantităţi uriaşe de energie pentru a fi menţinute în parametri suportabili pentru om, e nevoie de o conjuraţie.
Ideile moderne parodiază ţesătura metafizică a lumii tradiţionale. Mâncarea pe care ne-o oferă producţia de masă maimuţăreşte adevărata hrană de care avem nevoie pentru a fi sănătoşi. Locuinţele pe care cu greu le obţinem sunt păcăleli arhitectonice pentru care ne amanetăm viitorul nostru şi al copiilor noştri.
În ciuda a ceea ce se spune, scump nu înseamnă şi bun, pentru că niciodată cantitatea nu a putut servi ca măsură calităţii. Bun poate fi şi adesea este ceva foarte ieftin sau gratis, dar inteligent. Ce e nou nu este adesea superior a ceea ce este vechi, ba chiar dimpotrivă.
De fapt, dacă noul este produsul complexului industrial, poţi paria că este scump, prost, strident, perisabil şi urât. Compară cu produsele meşterilor din vechime şi-ai să-mi dai dreptate. În cele ce urmează, în câteva texte, voi trece în revistă principalele tehnici de construcţie ecologică (cob, straw balls, earthbags, earthship, rammed earth etc.), cu avantajele şi dezavantajele lor. Prezentări succinte, comparaţii cu tehnici înrudite sau cu tehnicile moderne. Ceva filmuleţe, linkuri, cărţi.
În urmă cu câteva luni, un articol stupizel despre Sepp Holzer m-a făcut să descopăr permacultura, să citesc clasicii curentului aproape în întregime şi să-mi doresc să aplic această paradigmă pe pământul meu. Cine ştie câte case se vor face pornind de la acest mic serial? La urma urmei, nu este vorba despre vreo exotică soluţie alternativă, ci de chiar SOLUŢIA. Alternativele modernităţii s-au răsuflat.
Ziceam că există un material aproape universal distribuit, accesibil cu costuri tinzând spre zero, şi care poate răspunde foarte bine cerinţelor rezonabile ridicate de o locuinţă privată pe pământ. Am exagerat prin multiple omisiuni. De fapt, lutul este cam de 100 de ori mai bun decât orice alt material sintetic. Şi se pot face nu doar mici construcţii în regie proprie, ci şi construcţii civile şi industriale pretenţioase. Însă dacă n-ar fi obscurat de o campanie comerciale care a durat aproape o generaţie, lutul ar fi azi visul oricărui constructor, de orice talie.
Ce este lutul? E o intrebare fundamentală, de al cărei răspuns depinde modul în care ne raportăm noi la el. Tehnic vorbind, este un dozaj foarte divers a trei ingrediente de bază: argilă, nămol şi nisip. Mai mult decât atât, pe lângă procentele diferite, argilele variază şi ele de la kaolinită (improprie construcţiilor dar excelentă pentru porţelan) până la montmorillonită (excelentă pentru case din lut), iar nisipul merge de la foarte fin la nisip aspru (cu cât mai aspru cu atât mai bine pentru construcţii).
Nu există deci lut ci, forţând un plural, luturi. Diversitatea este însă atenuată de o veste bună: plaja formulelor potrivite pentru construcţii este foarte generoasă. Principalul “defect” al lutului este deci faptul că nu poate fi standardizat. Lucru firesc pentru tot ceea ce e natural, dar impardonabil pentru mentalitatea modernă, care nivelează şi uniformizează totul, reducând brutal calitatea la cantitate.
Materialele moderne au nevoie de executanţi fideli, lutul cere oameni capabili să ia decizii în funcţie de condiţiile particulare. O casă cu fundaţie de beton va fi aceeaşi şi în America, şi în China, doar forma e alta. O casă cu pereţi de lut permite o varietate a abordărilor tehnice deconcertantă. Tencuiala de ciment este până la urmă aceeaşi. Tencuielile din lut sunt de foarte multe feluri, servind multor scopuri.
Standardizarea este un fenomen endemic al modernităţii, care simplifică la extrem lucrurile, şi al cărei efect pervers este lenea intelectuală a celui implicat în manipularea materialului. Lutul, ca orice material tradiţional, cere ochi atent, experienţă, o bogată cunoaştere tehnică. Lutul are nevoie de un meşter care să ia decizii. Materialele moderne, aşa cum spuneam, cer doar executanţi fideli.
Comportamentul lutului într-o construcţie este absolut unic, şi aici începem să vedem cu ce avem de-a face. Să începem cu umiditatea aerului din interior. Există o relaţie foarte interesantă între lut şi umiditatea unei case. Practic, omul are nevoie de o umiditate ambientală de 30-70%, sub acest nivel răceşte foarte uşor, iar peste acest nivel face astm.
Lutul conservă în mod firesc această umiditate, dând drumul la vapori de apă dacă se coboară sub 30%, şi absorbind vapori de apă dacă se creşte peste 70%. Nu e nevoie de nimic special, de nici un aparat, de nici o forma de energie pentru a obtine acest efect. Acesta e lutul. În zonele cu climat rece, vaporii de apă din aerul de interior ies prin pereţi spre exterior. Dacă aerul e răcit în pereţi şi atinge punctul de condens, atunci se produce condensarea.
Umezeala reduce capacitatea de izolare termică şi poate duce la creşterea ciupercilor. Avand o mare capilaritate, lutul transportă rapid umiditatea în afara clădirii, pericolul condensării în pereţi fiind redus. Cimentul nu este capabil de acest mecanism. De fapt, cimentul face exact pe dos, având nevoie de input energetic care să-i corecteze defectele. Într-o casă cu tencuială pe bază de ciment umiditatea se reglează prin intermediul aparatelor.
Alte avantaje notabile: Lutul menţine căldura – nu neapărat datorită unor calităţi intrinseci, cât faptului că zidăria din lut are în multe abordări arhitectonice grosimea de 60-100 cm, realizând în practică conceptul de masă termică, pe care clădirile actuale îl ratează cu brio. Masa termică acţionează ca o baterie, înmagazinând căldura în timpul zilei şi dându-i drumul în timpul nopţii, şi invers, înmagazinând răcoarea nopţii pentru a o elibera în timpul zilei.
Ciclul anual înregistrează acelaşi comportament: lutul ţine răcoare vara şi cald iarna. Factorul de “întârziere”, despre asta fiind vorba aici, se referă la perioada de timp în care temperatura din exterior ajunge în interior. Un perete cu o capacitate de înmagazinare a căldurii crescută determină o întârziere mare şi o scădere a căldurii mare, în timp ce un perete cu o izolaţie termică mare doar reduce amplitudinea temperaturii. În zonele cu zile călduroase şi nopţi friguroase, un factor de întârziere notabil este foarte important pentru crearea unui climat interior confortabil. Acest factor este influenţat atât de materialul de construcţie, cât şi de forma clădirii.
În Egipt s-a efectuat un test având ca obiect două clădiri, prima din pereţi construiţi din cărămizi de lut, având grosimea de 50 cm, iar cealaltă din beton având grosimea de 10 cm. Variaţia de temperatură în exterior a fost de 13 grade Celsius, în interiorul casei din lut a fost de doar 4 grade Celsius, iar în casa de beton a fost de 16 grade Celsius. Astfel, amplitudinea temperaturii a fost de patru ori mai mare în casa din beton decât în cea de pământ.
Lutul economiseşte energia şi reduce poluarea mediului înconjurător – în mod evident, dacă materialul de construcţie se obţine atunci când se sapă fundaţia casei, cheltuielile de transport sunt zero. Dacă lutul nu trebuie ars, ci se usucă la soare, cheltuielile cu energia sunt şi ele zero. Şi ca să fie capac la toate, lutul absoarbe agenţii poluanţi din aer. Se vorbeşte despre efectul purificator al caselor din lut. Nu-mi pot explica asta. Poate lutul e viu, cum sunt plantele. Habar n-am.
Până la urmă, dincolo de faptul că e un compus din argilă + nămol + nisip, este legitim să ne întrebăm cu ce anume poate fi asemuit lutul. Minerale măcinate de-a lungul timpului, zic experţii. Particule de rocă zdrobite fin, cu o acţiune parodiată de materialele de construcţie moderne: argila se umflă în contact cu apa, iar sub acţiunea vibraţiilor face o priză fantastică cu nisipul şi nămolul. O casă din lut este nici mai mult nici mai puţin decât o rocă reconstituită plastic în contact cu apa şi cu forţele electromagnetice.
Nu cred că a explica din ce este compus ceva, revine la a defini materialul respectiv. Altfel spus, a clasifica nu este a explica. Cred dimpotriva în definiţiile sintentice. Pentru mine, lutul este la jumătatea distanţei dintre aluat şi rocă. Plastic atunci când îl modelăm, solid în momentul în care procesul modelării ia sfârşit. Ţine aproape de miracol, acest material pe care îl extragem sub formă de praf, îl umectăm şi apoi îi dăm formă pentru 3-4 secole.
Hai să mai vedem câteva dintre calităţile lutului, nebănuite pentru cei mai mulţi dintre noi. Rezistenţa la compresie a unui material de construcţie este aflată în directă conexiune cu capacitatea acestuia de a creşte pe verticală. Se consideră că rezistenţa la compresie a elementelor uscate ale clădirilor făcute din pământ, precum pereţii de pământ bătătorit (rammed earth), are în general valori între 5 şi 50 kg/cm patrat. Totuşi, în Yemen există exemple de case din pământ care au greutate dublă faţă de aceasta. De aici profesorul Gernot Minke de la Universitatea din Kassel trage concluzia că este posibil să construieşti o clădire de pământ cu 10 etaje. Şi nu este doar o posibilitate teoretică. În oraşul Shibam, din Yemen, aflat in patrimoniul UNESCO, există blocuri făcute din chirpici, care dateaza din sec. XV.
Mai există o diferenţă foarte importantă între materialele de construcţie convenţionale şi cele tradiţionale: cimentul se amestecă cu nisip, sau cu pietriş, sau cu tot soiul de adezivi, în vreme ce lutul subţire capătă proprietăţi noi şi neaşteptate dacă este amestecat cu zer, brânză albă grasă, brânză proaspătă, urină, bălegar, ulei de in dublu rafinat, clei de cazeină şi var. Fiecare dintre aceste combinaţii aduce ceva deosebit. De exemplu, lutul poate deveni rezistent la abraziune dacă se adaugă la amestecare brânză albă şi var.
Dacă ulterior se dă cu ceară pentru podele, rezistenţa la abraziune creşte considerabil. Adăugarea făinii de secară îmbunătăţeşte prelucrarea tencuielii şi măreşte rezistenţa suprafeţei la abraziune uscată şi umedă. O astfel de rezistenţă poate fi creată prin adăugarea de borax, uree, gluconat de sodiu şi ziare mărunţite (care furnizează fibre de celuloză şi clei). Îmbibat corespunzător cu ulei de in, lutul poate servi la crearea unei chiuvete perfect impermeabile. Ajunşi în acest punct, realizăm că lutul se combină cu materiale organice.
Se spune că porţelanurile chinezeşti şi-ar trage secretul rezistenţei din dozajul kaolinitei cu urină fermentată. Afli toate acestea şi-ţi spui că ne-am fi putut lipsi de industria chimică, de toată poluarea adusă de combinate, numai că am ales, cândva, greşit. Este poate timpul să revenim la ceea ce făceau părinţii părinţilor noştri, care erau capabili să construiască 4-5 case într-o viaţă de om fără să se îndatoreze la cămătari.
Cea mai proastă opţiune pentru finisarea unei case din lut este tencuiala din ciment. Pusă parcă cu ruşine, să nu vadă lumea că stăpânul n-a avut bani de cărămizi arse, cimentul distruge în câtiva zeci de ani lutul din cauza comportamentului opus în raport cu umezeala şi cu vaporii de apă: în vreme ce cimentul atrage umezeala şi împiedică circulaţia vaporilor de apă, lutul permite atât înmagazinarea cât şi eliminarea umezelii, permiţând circulaţia vaporilor de apă.
Clădirile istorice renovate cu tencuieli din ciment au mâncat lutul în doar 50 de ani, cerând refacerea lor cu elementele de decoraţiune originale. Cea mai simplă metodă de întărire a suprafeţei exterioare din lut este consolidarea prin frecarea cu o piatră sau o mistrie de metal. Prelucrarea este corespunzătoare dacă suprafaţa apare strălucitoare şi nu se văd pori sau crăpături. Deci simpla compresie este superioara cimentului. Compoziţia materialului rămâne nemodificată, producând o rezistenţă surprinzătoare la intemperii. În Nepal, un înveliş rezistent la intemperii este făcut din var nestins, grăsime şi apă. Ţăranii români foloseau pentru protecţia suprafeţei din lut un amestec de var cu zer.
Hai să încercăm să facem o sinteză a acestui episod. Lutul este un material ale cărui proprietăţi depăşesc de departe tot ce-au putut da laboratoarele chimice. Poate fi echivalat cu libertatea, pentru că a face o casă în regie proprie reduce cheltuielile practic la ceva lemn, uşi, ferestre şi acoperiş. Provocările intelectuale sunt pe măsura rezultatelor excepţionale care se pot obţine, lutul având o versatilitate uluitoare. Cum sunt cu putinţă toate acestea?
Cum se poate ca o casă de la Muzeul Satului să aibă un aer mai primitor decât un apartament modern, în ciuda faptului că nimeni nu mai locuieşte în ea de 70-100 de ani? Oare rezonanţa noastră cu acest material ţine de o anumită compatibilitate ancestrală, neluată în seamă de timpurile noastre bezmetice?
Din ţărână suntem făcuţi şi în ţărână ne întoarcem, spune prohodul. Dumnezeu l-a făcut pe om din lut, peste care a suflat duh. Evreii l-au numit pe Adam Kadmon, adică Adam cel Roşu, Adam din Lut. Fără greş, Scripturile tuturor religiilor ştiu că suntem apă, aer şi lut. Printr-o corespondenţă premeditată, pe pământ aceste lucruri sunt la dispoziţia tuturor, bogaţi şi săraci deopotrivă, fiind aproape universal raspandite. Şi dacă o casă omenească, o locuinţă pe potriva Omului, ar trebui să fie construită din aceleaşi materiale ca şi el, din apă, aer şi lut?
5 comentarii | tags: LUT COB ADOBE RADU ILIESCU AGRICULTURA SUSTENABILA | posted in Artă, Case de lut, Sănătate
Aveţi aici un superb documentar despre această plantă atît de nedreptătiţă, care chiar a realizat miracole.
Cînepa, o plantă cu foarte foarte multe întrebuinţări, foarte cultivată în România pînă relativ recent, şi-a atras una dintre cele mai abile campanii de dezinformare. De ce şi cui foloseşte asta vedeţi în articolul următor!
Industria cînepei ar putea pune capăt crizei economice
Ştiaţi că planta denumită cînepă are peste 25.000 de utilizări? De la alimente, vopsele şi combustibili, şi pînă la îmbrăcăminte şi materialele de construcţii, cînepa e folosită peste tot. Urme de cînepă se găsesc chiar şi în pliculeţele de ceai Lipton. Şi chiar şi la o parte din maşinile fabricate azi, se găseşte tot cînepă. Cea mai veche dovadă despre utilizarea ei o reprezintă o bucată de ţesătură de cînepă, descoperită în Mesopotamia, şi datînd de peste 10.000 de ani. Cea mai veche hîrtie provine din China, în urma cu două milenii, şi este făcută din fibră de cînepă. Chiar şi faraonii au utilizat cînepa în construcţia marilor piramide.
Cînepa a devenit atît de importantă în Anglia secolului al 16-lea, încît regele Henry al VIII-lea a aprobat o lege în anul 1553 prin care îi amenda pe fermierii care nu creşteau pe pămînturile lor cel puţin un sfert de acru de cînepă pentru fiecare 60 de acri deţinuţi. În America, au existat perioade în care puteai chiar plăti impozite în natură, în cînepă. În anul 1850, în SUA existau mai mult de 8.000 de ferme de cînepă.
La fiecare 3,6 secunde cîte un om moare de foame. Seminţele de cînepă sunt cele mai hrănitoare şi o soluţie economică pentru a pune capăt foametei de la nivel mondial. Cu o concentraţie de 80% de “grăsimi bune” de care corpurile noastre au nevoie pentru menţinerea unei sănătăţi acceptabile, precum şi proteinele şi aminoacizii deţinuţi, cînepa reprezintă un echilibru perfect necesar alimentaţiei umane.
Primul motor diesel a fost proiectat să folosească uleiuri vegetale, dintre care s-a folosit şi uleiul de cînepă. În anii 1930, Henry Ford a produs un automobil care era compus 70% din material plastic realizat din cînepă. Picturile marilor artişti Rembrandt, van Gogh sau Gainsborough au fost realizate pe pînze din cînepă, folosindu-se acuarele extrase tot din aceeaşi plantă.
Peste 50% din pesticidele folosite în lume sînt utilizate în cultivarea bumbacului. Dar cînepa este un material de 8 ori mai puternic decît bumbacul! Cînepa poate creşte într-o 100 de zile, fără folosirea erbicidelor şi pesticidelor, astfel ajutînd la protejarea mediului înconjurător. De asemenea, din cînepă s-ar putea fabrica hîrtie de ziare sau de cărţi, mult mai rezistentă decît cea produsă din lemnul copacilor, ajutînd astfel şi prezervarea pădurilor ce produc oxigenul atît de necesar vieţii.
Şi totuşi, de ce cînepa este atît de marginalizată în zilele de astăzi? Doar pentru că din ea se produce şi marijuana? Canabisul e periculos, dar nu pentru corpul uman, ci pentru marile companii
Marijuana e periculoasă, e adevărat, dar nu pentru corpul sau mintea umană, ci pentru companiile petroliere, pentru industriile chimice, de alcool şi de tutun. Afaceri uriaşe, în care se învîrt milioane de dolari şi putere, au ascuns adevărul de ochii publicului.
Dacă s-ar afla faptul că acest canabis ar putea fi folosit în produse comerciale, acest lucru ar crea o adevarată bombă atomică la scară industrială! Întreprinzătorii n-au fost învăţaţi niciodată despre potenţialul extraordinar al canabisului, pentru că cei foarte bogaţi au conspirat pentru a oferi dezinformări asupra publicului cu privire la această plantă care, dacă ar fi folosita în mod corespunzător, ar ruina marile companii din domeniile mai sus menţionate.
De unde provine cuvîntul “marijuana”?
El a fost folosit pentru prima dată la mijlocul anilor 1930. Dar iată care sunt faptele înregistrate de-a lungul timpului despre cînepă:
- toate manualele şcolare din SUA au fost tiparite pe hîrtie realizată din cînepă pînă în anii 1880;
- în SUA, din 1631 şi pînă la începutul anilor 1800 era legal să-ţi plăteşti impozitele sub forma de cînepă;
- refuzul de a creşte cînepă în America, în secolele 17 si 18, era ilegal. De exemplu, în Virginia, pentru o perioada de timp, puteai ajunge în inchisoare dacă refuzai să creşti cînepă;
- George Washington, Thomas Jefferson şi alţi preşedinţi ai SUA, de la începutul istoriei statului american, au crescut cînepă;
- 80% din toate textilele, confecţiile, etc. erau realizate din cînepă, pînă cînd în anii 1820 s-a introdus cultivarea bumbacului;
- primele biblii, hărţi, Declaraţia de Independenţă a SUA, toate au fost scrise pe hîrtie realizată din cînepă;
- in anul 1916, guvernul SUA a previzionat faptul că pînă în anii 1940, toate ziarele vor fi tipărite pe hîrtie de cînepă şi astfel nu va mai fi nevoie ca arborii să fie tăiaţi. Studiile arătau că 1 acru de cînepă echivalează cu 4,3 acri de arbori;
- vopsele şi emailuri de calitate au fost realizate din sămînţă de cînepă pînă în 1937 (în SUA);
- primul model de maşină “T” pentru Henry Ford mergea pe gazolină extrasă din cînepă, maşina însăşi fiind realizată din cînepă. Maşina avea tăblii de plastic obţinut din cînepă, care erau de 10 ori mai rezistente faţă de oţel;
- revista “Mechanical Engineering Magazine” (februarie 1938) a publicat un articol intitulat “Cea mai profitabilă cultură ce poate fi crescută”, arătînd că aceasta nu poate fi decît cînepa;
- cultivarea şi producţia cînepei nu face rău mediului înconjurător. Agenţia Americană de Dezvoltare (USDA) a confirmat acest lucru arătînd că această plantă produce de la 4 pînă la 7 ori mai puţină poluare decît ceilalţi înlocuitori organici ai acestei plante.
Conspiraţia DuPont împotriva cînepei
În anul 1937, marea corporaţie petrochimică DuPont şi-a patentat procesul fabricării plasticului din petrol şi carbune. Raportul anual al companiei le-a recomandat acţionarilor săi să investească în noua sa divizie petrochimică. Produse sintetice ca materialele plastice, celofanul, celuloza, metanolul, nylonul etc., puteau fi realizate din petrol. Industria naturală a cînepei ar fi ruinat afacerile DuPont cu peste 80%.
Cine credeţi că era un investitor important al companiei DuPont? Andrew Mellon (1855-1937), care a devenit Ministrul Finanţelor pe timpul preşedinţiei lui Hoover. Mellon l-a numit pe Harry J. Anslinger, nepotul său, la conducerea Biroului Federal de Narcotice şi Droguri Periculoase. Intenţia era foarte clară: cînepa trebuia să fie declarată ilegală, întrucît ameninţa afacerile de miliarde de dolari. Aceşti oameni au introdus un cuvînt mexican obscur “marihuana” pe care l-au “împins” în conştiinţa Americii.
Manipularea mass-mediei în privinţa cînepei
La sfîrşitul anilor ’20 şi în anii ’30, în ziarele americane a început o campanie care scotea în evidenţă lucrurile groaznice privind marijuana. Pericolul marijuanei era prezentat în ştirile de primă pagină. Cititorii au fost învăţaţi că marijuana era responsabilă pentru toate: de la accidentele de maşină pînă la pierderea moralităţii.
Filme ca “Reefer Madness” (“Nebunia marijuanei”) (1936), “Marihuana: Assassin of Youth” (“Marijuana, asasinul tinerilor”) (1935) si “Marihuana: The Devil’s Weed” (“Marijuana, iarba diavolului”) (1936) erau pelicule propagandistice, create de aceşti industrialişti pentru a înlătura un duşman. Scopul lor era acela de a cîştiga simpatia publicului, astfel încît să poată fi adoptate legile anti-marijuana.
În anii 1930, oamenii erau foarte naivi, chiar la limita ignoranţei. Masele erau ca oile, aşteptînd să fie conduse de către cei puţini. Toate ştirile prezentate în ziare, sau la radio, erau considerate a fi adevărate.
Pe 14 aprilie 1937, legea interzicerii marijuanei a fost introdusa în House Ways and Means Committee (comitet parlamentar din cadrul Congresului SUA), singurul comitet care poate introduce un proiect de lege în camera legislativă, fără a fi dezbătut de alte comitete. Preşedintele acestui comitet era Robert Doughton, care era un apropiat al companiei DuPont. El s-a asigurat că legea va trece prin Congres.
Dr. James Woodward, doctor ş avocat, a depus măturie, mult mai tarziu, din partea Asociaţei Medicale Americane, că motivul pentru care aceasta asociaţe nu a denunţa legea interzicerii marijuanei mai devreme, a fost faptul că ea tocmai descoperise că marijuana era de fapt cînepa.
În septembrie 1937 cînepa a devenit ilegală. Cea mai folositoare recoltă din lume a fost identificată cu un drog, iar de atunci, planeta noastră suferă. Congresul american a interzis cînepa pentru că i s-a spus ca ea este cel mai mare drog cauzator de violenţă. Anslinger, şeful Comisiei de droguri, a promovat ideea că marijuana îi face pe consumatori să se comporte extrem de violent. În anii ’50, sub ameninţarea comunistă din SUA, acelaşi Anslinger a afirmat exact contrariul: marijuana linişteşte atît de mult, încît soldaţii americani nu vor mai lupta deloc. Care e adevărul?
Cînepa, plantă minune
Cînepa are o fibră de calitate mult superioară celei produse din lemn. Mult mai puţine chimicale sînt necesare pentru a fabrica hîrtia din cînepă, decît hîrtia produsă din lemn. Unui copac îi ia zeci de ani de zile pentru a ajunge la maturitate, pe cînd cînepei îi este destul un singur sezon.
Iata cîteva din întrebuinţările pe care cînepa le-ar putea aduce omenirii:
1) Toate materialele din plastic ar trebui realizate din ulei de sămînţă de cînepă. Materialele plastice din cînepă sînt biodegradabile. De-a lungul vieţii lor, ele se descompun şi nu fac rău mediului înconjurător. În schimb, materialele plastice făcute din petrol ruinează natura; ele nu sînt biodegradabile şi fac mare rău planetei. Materialele plastice făcute din cînepă nu vor distruge ape curgătoare aşa cum au făcut DuPont sau alte corporaţii.
2) Din cînepă se pot face medicamente. Sa nu uităm că în trecut, Asociaţia Medicală Americană sprijinea tratamentele pe baza de canabis, care sunt mult mai naturale şi mai puţin nocive pentru organismul uman, decît medicamentele care se bazează pe compuşi petrochimici.
Cînepa ajută la lărgirea arterelor, astfel încît sîngele să poată circula mai bine. De asemenea, cînepa conţine THC, un agent activ, care ajută în bolile de astm şi glaucom.
3) Cînepa poate ajuta la combaterea foametei în lume. O mulţime de produse alimentare pot fi realizate din cînepă. Seminţele de cînepă conţin proteine naturale în cantităţi mari. De asemenea, ele conţin doi acizi graşi esenţiali care ajută curăţarea trupului de colesterol. Aceşti acizi graşi nu pot fi găsiţi în altă parte în natură.
4) Din cînepă se pot face haine durabile. Hainele realizate din cînepă sînt extrem de durabile de-a lungul timpului. Dar în anumite state din SUA, ca de exemplu în Kentucky, s-a ajuns la măsuri extreme, ca de exemplu, purtarea hainelor făcute din cînepă fiind considerată o infracţiune. Vă imaginaţi să fiţi arestat pe stradă pentru că purtaţi blugi din cînepă?
Spuneti NU manipulării marilor companii!
Lumea e nebună…dar asta nu înseamnă ca voi trebuie să vă alăturaţi nebuniei. Adunaţi-vă şi împrăştiaţi vestea. Spuneţi oamenilor, inclusiv copiilor voştri, adevărul. Folosiţi produsele din cînepă. Eliminaţi cuvîntul “marijuana” şi gîndiţi-vă la povestea care a fost creată. Luptaţi împotriva propagandei care a fost realizată doar pentru a-i favoriza pe cei bogaţi. Cînepa trebuie să fie utilizată căci avem nevoie de o energie curată pentru a ne salva planeta.
Spălarea creierelor de către marii producători din industria petrochimică, a tutunului şi a băuturilor alcoolice continuă. Reclamele de la TV spun că “dacă cumpăraţi marijuana, contribuiţi la asasinate şi la razboaiele dintre bande”. Ultimele reclame de la TV spun chiar că “dacă cumpăraţi marijuana, sprijiniti terorismul!” Incredibil! O plantă atît de minunată, cum este cînepa, a devenit între timp una de factură “teroristă”. Atît de departe a ajuns manipularea.
Dar nu uitaţi cîteva cifre foarte elocvente: 1/2 milioane de decese anual în lume se produc din cauza fumatului! 1/2 milioane de decese anual în lume se produc din cauza alcoolului! Dar nimeni n-a murit pînă acum din cauza canabisului! Industria petrochimică a distrus natura, şi nu folosirea cînepei. Care sînt adevarăţii ucigaşi? Nu cumva alcoolul, ţigările, petrolul, chimicalele?
Prejudecata că marijuana ar crea o stare apropiată stării de beţie este una falsă. E adevărat că marijuana te face să simţi că timpul se scurge mai încet, şi astfel poţi deveni mai sensibil. Dar astfel, poţi aprecia mai mult artele şi poţi deveni mai aproape de natură, starea acesta fiind total opusă stării de beţie. Deci, din contra, devii mai conştient.
În concluzie, motivul pentru care cultivarea cînepei este considerată a fi ilegală şi dăunătoare, este faptul că…miliardarii planetei doresc să rămînă în continuare miliardari, in detrimentul beneficiilor evidente care s-ar putea obţine din cînepă!
Observaţie Carmen Babia: Ar trebui precizat că specia de cînepă despre care vorbim aici NU ESTE MARIJUANA! Cînepa care se cultiva (verb la trecut, deja, din păcate…) în România este cannabis sativa, deosebită de cannabis indica (cea din care se obţine drogul). www.revista-ferma.ro/articole-tehnologii-agricole/canepa-cannabis-sativa-l.html Şi ar fi bine dacă lumea ar lua cunoştintă de acest lucru; guvernele s-au bazat pe lipsa de informaţie şi pe… mersul oilor, d-asta au reuşit atît de lesne să interzică cultivarea cînepei.
Radu Iliescu: Carmen are perfectă dreptate. Interdicţia cultivării cânepii se datorează unei confuzii, din specia cultivată în Europa în mod obişnuit nu se poate extrage drogul. Cu toate astea, să te ferească Dumnezeu să te pârască vreun vecin că-ţi hrăneşti găinile şi porumbeii cu seminţe de cânepă, pentru că imediat te calcă mascaţii (care se cred în Columbia, cred). Legea care reglementează cultivarea cânepii este Legea nr. 143/2000, privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, la care se adaugă Regulamentul de aplicare. Dacă vrei să-ţi tacă mintea, cultivi cînepă cu o autorizaţie specială eliberată de DADR şi supervizată de departamentul de narcotice al Poliţiei. Legea nu distinge între cele două feluri de cînepă. Bănuiesc că interesele din spatele ei sunt mari. Sau pur şi simplu cei care au făcut-o sunt idioţi. În caz de proces, singura soluţie este o expertiza. Însă cel care decide este până la urmă judecătorul, neexistând în dreptul românesc probe care să nu poată fi ierarhizate şi interpretate. În cazul de faţă, o expertiza n-ar face decât să confirme faptul că nu poţi obţine marijuana din cânepa ordinară de pe la noi. Ceea ce ar contrazice textul legii, nu? Oricum, nu ştiu nimic despre jurisprudenţa în materie, însă parcă nu cred c-au intrat în puşcărie moşneguţi şi băbuţe care cultivau cânepa… Acuma, sincer, eu aş cultiva şi cânapă, şi in. Mi se par plante fabuloase, şi cred că în ziua în care hainele ieftine din petrol vor dispărea, capacitatea de a folosi fibrele naturale (inclusiv lâna care până nu demult era lăsată să putrezească pe dealuri) va fi singura soluţie că sa nu umblăm de-a dreptul în zdrenţe. Însă, pe moment, aş căuta să obţin autorizaţie de la poliţie pentru cânepă. Ştiu, e ridicol, dar aşa stau lucrurile.
23 comentarii | tags: MARIJUANA CANABIS CINEPA CANCER | posted in Alimentaţie, Sănătate
Pudra albă pe care o putem cumpăra din magazinele alimentare sau din farmacii şi-a arătat magia nu numai în bucătărie, ci şi în sănătate, igienă şi frumuseţe. Puţini sunt cei care mai ştiu astăzi câteva dintre simplele ei secrete “de aur”.
Dinţi albi, strălucitori şi o respiraţie proaspătă puteţi obţine foarte repede şi ieftin cu bicarbonat. Clătiţi-vă gura energic, în fiecare zi, cu soluţie de bicarbonat de sodiu. Purifică şi înlătură halena (mirosul neplăcut al gurii). Cel mult de două ori pe săptămână faceţi un periaj al dinţilor cu o periuţă mai moale, umezită şi trecută prin pudra fină de bicarbonat. Bicarbonatul combate piatra dentară şi face dinţii mai albi, fără să le atace smalţul.
Şi transpiraţia se combate cu bicarbonat. Se prepară o soluţie din apă şi bicarbonat, în care se înmoaie un tifon cu care se tamponează subraţele.
Pentru înlăturarea mirosului neplăcut al picioarelor se fac băi cu bicarbonat, care nu numai că înlătură mirosul, dar şi relaxează tălpile obosite şi înmoaie pielea mai aspră a călcâielor, făcând calozităţile mai uşor de îndepărtat. Puţin praf de bicarbonat presărat şi lăsat peste noapte în pantofii pe care îi încălţaţi a doua zi înlătură cu succes mirosul de “încins”, pe care îl emană uneori încălţămintea în care piciorul nu prea respiră.
Pentru un păr sănătos, mătăsos şi lucios, fără mătreaţă sau descuamări este suficient să amestecaţi o linguriţă de pudră de bicarbonat în cantitatea de şampon pe care o folosiţi pentru o spălare. Rezultatele apar chiar după prima încercare.
De asemenea, dacă în apa de baie dizolvaţi o jumătate de pahar de bicarbonat de sodiu, faceţi şi terapie de relaxare, şi veţi avea şi o piele mai frumoasă şi mai sănătoasă. Bicarbonatul tonifică pielea, o hidratează şi o catifelează. Pentru pielea de pe faţă, în timp ce faceţi baia de relaxare, o mască cu bicarbonat (se umezeşte faţa, după care se “lipeşte” de ea un strat fin de pudră de bicarbonat), între 2 şi 5 minute, este salutară.
Bicarbonatul purifică, tratează coşurile, mâncărimile şi regenerează pielea. Nu în ultimul rând, baia cu bicarbonat pe care o faceţi foloseşte şi căzii, pe care o curăţă delicat, fiind suficient să o clătiţi după aceea.
Bicarbonat! E cel mai ieftin şi mai ales indicat detergent pentru hainele copiilor! Înlătură chiar şi petele, scutind mamele de detergenţi chimici, absolut toxici pentru pielea celor mici. Bineînţeles, se poate adăuga în maşina de spălat pentru hainele întregii familii, însă e preţios pentru copii!
Amidonul! În România nu se găseşte amidonul pentru baie(folosit chiar şi în occident ca singurul detergent neutru pentru pielea nou-născuţilor) însă se găseşte amidonul alimentar care se poate folosi cu acelaşi rezultat pentru baiţa celor mici. Ce amidon? De porumb, de cereale, oricare…e soluţia cea mai ieftină şi cea mai indicată pentru nou-născuţi. În străinătate găsiţi amidonul pentru igiena deja ambalat şi prelucrat pentru baie. Amidonul se foloseşte la copii şi pentru iritaţiile pielii, lâsând pielea fină şi curată! Anca Bodocan
8 comentarii | tags: BICARBONAT DE SODIU AMIDON JURNALUL.RO ANCA BODOCAN | posted in Educaţie, Sănătate
