Femeia

Din părul tău

Înţelepciunea unui mag mi-a povestit odată
de-un văl, prin care nu putem străbate cu privirea,
păinjeniş, ce-ascunde pretutindeni firea,
de nu vedem nimic din ce-i aievea.

Şi-acum, când tu-mi înneci obrajii, ochii
în părul tău,
eu ameţit de valurile-i negre şi bogate,
visez
că vălul, ce preface în mister
tot largul lumii e urzit
din părul tău -
şi strig,
şi strig,
şi-ntâia oară simt
întreaga vrajă, ce-a cuprins-o magul în povestea lui.

Doar femeia

Mai regină decât floarea
doar femeia poate fi.
Mai adâncă decât marea
doar femeia poate fi.

Mai înaltă ca destinul
doar femeia poate fi.
Mai amară ca pelinul
doar femeia poate fi.

Mai frumoasă decât viaţa
doar femeia poate fi.
Mai deşteaptă ca povaţa
doar femeia poate fi.

Mai cuminte ca poemul
doar femeia poate fi.
Mai cumplită ca blestemul
doar femeia poate fi.

Mai aproape decât dorul
doar femeia poate fi.
Mai de şoaptă ca izvorul
doar femeia poate fi.

Mai de-april ca primăvara
doar femeia poate fi.
Şi mai dulce ca vioara
doar femeia poate fi.

Iubeşte-mă, bărbate şi mă înveşniceşte,
dar chipul niciodată nu mi-l tăia în piatră.
Decât o veşnicie, mai bine dăruieşte-mi
căldura cea de taină a focului din vatră.

Off! …femeie

Ce ador eu la femeie?
Ochii, nasul, părul, gura
Că îi place aventura.

O privesc şi simt cum ceasul
Stă pe loc de dragul ei
Şi de dragul dragostei.

Glasul ei… o melodie
Ce-alină încet, încet
Auzul unui poet.

Cântec popular pentru iubita mea

Frunză verde măr rotat
minunato, minunato, !
Aseară te-am aşteptat
minunato !
Frunză verde măr rotat
minunato !

Frunză verde măr rotit
minunato, minunato, !
Aseară tu mi-ai venit
minunato !
Frunză verde măr rotit
minunato !

Frunză verde măr rodit
minunato, minunato, !
Aseară ne-am şi iubit
minunato !
Frunză verde măr rodit
minunato !

Frunză verde măr ce-mi dai
minunato, minunato, !
Aseară am fost în rai
minunato !
Frunză verde măr ce-mi dai
minunato !

Lumina

Lumina ce-o simt
navălindu-mi în piept când te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?

Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-ntuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul:
“Să fie lumină!”

O mare
şi-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă:
o sete era de păcate, de-aventuri, de doruri, de patimi,
o sete de lume şi soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci – cine ştie?

Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te văd – minunato,
e poate că ultimul strop
din lumină creată în ziua dintâi.

Fiecare zi ar trebui să fie a femeii şi a bărbatului deopotrivă, fiecare zi ar trebui să fie a iubirii!

 

Dorul

Mi-aduc aminte, culegeam
odată trandafiri sălbatici.
Aveau atâţia ghimpi,
dar n-am vrut să-i rup.
credeam că-s muguri-
şi-au să înflorească.

Te-am întâlnit apoi pe tine.
O, câţi ghimpi, câţi ghimpi aveai!
dar n-am voit să te despoi -
credeam c-o să-nflorească.

Azi toate astea-mi trec
pe dinainte şi zâmbesc.
Zâmbesc şi hoinăresc prin văi
Zburdalnic în bătaia vântului.
Eram copil.

Lucian Blaga, Ghimpii, “Poemele luminii”, 1919

Mi-a murit subit amorul,

Nu-s lacrimi pentru ochii mei.

A sburat precum cocorul,

Rămăsei eu şi dorul.

Pot să împrumut, Doamne

O lacrimă din ochii tăi?

 

O, ce fată minunată

La apus pe cer s-arată!

Nu, e luna cea pătată,

Îş plînge şi ea odorul.

Pot să împrumut, măiastro

O lacrimă din ochii tăi?

Colinde

Colind de Gemeni

Sus la stână, la colină,
Nu-i nici noapte nici lumină,
Velărui-Doruia-Doamne,
Doar pe coperiş se lasă
Lin mai lin o stea pletoasă;
Da la revărsat de zori,
S-a născut doi frăţiori.
Da cum, Doamne, îi chema?
Da (Traian) şi (Sofia), îngerii din cer privea
Şi la ei se închina;
Iară Doamna Cerului
Da poruncă gerului
Chiciura să mi-o topească,
Frigul să mi-l potolească,
Soarele să strălucească,
Pământul să-l încălzească.
Gerul o a ascultat,
Peste haturi a plecat,
Soarele a răsărit,
Pământul mi l-a-ncălzit,
Iarba toată mi-a-nverzit,
Florile mi-a înflorit.
Iară pruncii gângurea,
Până pe seară creştea,
A doua zi se trezea,
Ochişorii şi-i spăla,
La icoane se-nchina,
Hrană-n trăişti că punea,
La câini, măre, fluiera,
Mai striga ce mai striga,
Oile că le-aduna
Şi cu ele că pleca
Unde-i iarba cea mai deasă
Şi păşunea cea mai grasă-Mulţumirea la ciobani.
La anul şi la mulţi ani!

 

Vine Crăciun cel bătrân

Vine Crăciun cel bătrân
Viţă verde iadăra
Cu căluţu’ tăt juncân’,
Cu barba tăt scuturân’,
C-on tocuţ de lapte-n sân,
Cu ouţă-n coşerguţă,
Să să deie la fătuţă,
La care îs mai micuţă.

Noi mai mult v-am colinda,
Da’ ni-i scurtă gubuţa,
Ne temem c-om îngheţa.
Ne-om muta la altă casă,
C-am văzut felea pe masă
Şi paharu’ lângă ie
Şi-om be care cât om vre.

Ciuta Ciutelor

Printre meri şi printre peri
Plimbă-mi-se mari boieri,
Mari boieri cu cai bălţaţi
Cu călţuni împintenaţi,
Cai cu frâne de argint,
Cu poclăzi până-n pământ,
Plimbă-se, alintă-se,
Între ei intreabă-se:
Unde-i ciuta ciutelor,
Frumoasa frumoaselor,
Rumeneala zorilor,
Podoaba crăieselor?
Cu arcu’ să o vână,
Cu cununi s-o-ncununăm,
Cununii de cununie
Lui Vodă dalbă soţie.