Tag Archives: ALIMENTATIE SANATATE AGRICULTURA FUNGICIDE

România este prima ţară din lume care va folosi intium în agricultură

De ce oare este România prima ţară din lume care va folosi în agricultură, în culturile de cartofi, ceapa, roşii, castraveţi,  struguri, această substanţă chimică controversată, foarte toxică, când alte state au refuzat-o?

Initium este un ingredient activ din noua clasă a substanţelor chimice impuse de “Codex Alimentarius”.

Produsele vor fi furnizate de compania germană Basf.  Pentru publicul larg se spune că “beneficiile pe care le-ar aduce această substanţă sunt legate în primul rând de combaterea dăunătorilor, dar, totodată ea micşorează şi durata în care se obţine recolta.” După ce acest produs va fi experimentat în România, – deci românii vor fi un fel de cobai – urmează să fie omologată utilizarea lui şi în Olanda, Germania, Franţa, SUA, Canada şi Marea Britanie. Neoficial, conform cercetătorilor care combat “Codex Alimentarius”, folosirea produselor cu initium sporeşte cu până la 65% rata riscului de cancer de colon, substanţă, care intră rapid în combinaţii chimice, devenind reziduală în organism. De pildă 1 mg de initium intrat în organism o singură data se elimină în aproape un an. Or, dacă acest produs este folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism. Apoi, aşa cum initium ajută la creşterea rapidă a celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce la mărirea tumorilor maligne.