Tag Archives: CREDINTA ESOTERIC PUTEREA GANDULUI IMAGINATIE

Imaginaţia

Orice ne imaginăm despre realitatea în care trăim, aceasta se şi întâmplă. Este chiar aşa de uşor? Ne putem imagina abundenţa, o stare bună de sănătate, iubirea necondiţionată, fericirea şi pacea? Dacă acest lucru se întâmplă, atunci de ce nu avem acestea chiar acum? Răspunsul la această întrebare este în acelaşi timp şi simplu şi complex. Răspunsul simplu ne spune că acest lucru nu se întâmplă pentru că noi nu credem cu adevărat că a avea tot ceea ce ne dorim este cu adevarat atât de uşor. Răspunsul complex ne spune că noi am uitat cum să practicăm arta imaginaţiei. A avea în viata noastră tot ceea ce ne dorim, este la fel de simplu ca şi învăţarea modului de a ni le imagina.

Undeva între imaginaţie şi realitate se află experienţa. Experienţa ne vine din trecut; şi undeva, de-a lungul timpului, experienţa noastră ne-a învăţat că nu putem avea tot ceea ce ne dorim, că viaţa este grea, că suferinţa (întotdeauna) precede bucuria, iar uneori chiar a suferi nu ne garantează faptul că bucuria va urma. Ştim asta pentru că, la un moment dat ne-am dorit ceva foarte mult, ne-am imaginat că am obţinut acest lucru şi atunci când a devenit realitate, am fost dezamăgiţi, sau chiar ne-a provocat suferinţă. Aşa că am învăţat să nu mai cerem nimic, sau să cerem mai puţin decat vrem şi atunci este de aşteptat să fim nesatisfăcuţi de rezultate.

Atunci când credem că experienţa trecuta este definitorie pentru prezent, ne condiţionăm să cream un viitor care nu este decât o copie la indigo a trecutului. Atâta vreme cât dăm putere de realitate acestui fapt, circumstanţele noastre prezente vor repeta încontinuu trecutul. Dar, dacă ne vom permite să ne imaginăm ceva cu totul diferit, putem schimba şi apoi crea o nouă realitate pentru noi înşine.

Pentru ca aceasta să se întâmple, trebuie să facem două lucruri:

1. să fim dispuşi să încercăm

2. să credem în puterea noastră de a ne imagina realitatea.

Până când nu vom face, cu adevărat, efortul de a modifica realitatea proprie, nu vom fi cu adevărat conştienţi de cât de confortabil ne simţim cu trecutul. Imediat ce încercăm să schimbăm ceea ce facem, toate soiurile de frici, temeri şi îndoieli apar târându-se din adâncimile subconştientului nostru, aducându-ne aminte că noi nu suntem fericţti cu prezentul, că am mai încercat aşa ceva şi altădată şi că ni s-au întâmplat lucruri neplăcute.

De fiecare dată când încercăm să ne imaginăm, să transformăm în realitate visele noastre, trebuie mai întâi să ne ocupăm de fricile noastre. Abilitatea noastră de a ne imagina diferite realităţi se bazează pe ce este mai puternic: frica sau visul nostru. Trebuie, pur şi simplu, să fim dispuşi să încercăm, în ciuda  fricilor noastre şi să începem procesul de imaginare a realităţii noastre.

Experienţele neplăcute ale trecutului ne pot face să ne simţim neputincioşi şi dacă simţim că viaţa noastră de zi cu zi  ne-a ieşit de sub control, nu ne vom simţi prea capabili să ne descurcăm cu ceea ce am creat deja – ca să nu mai vorbim de a încerca să mai cream altceva.

Când ne uităm la puterea noastră personală, din punctul de vedere a ceea ce s-a întâmplat până acum, uităm că tot ceea ce experimentăm acum este ceea ce am creat noi înşine. Dacă ne vom aminti că ne-am simţit neputincioşi, atunci când am creat acele circumstanţe, vom avea o perspectivă corectă asupra situaţiei. Dacă luăm decizii atunci când ne simţim neputincioşi, rezultatul va manifesta neputinţa noastră. Dar dacă luăm decizii atunci cănd suntem plini de energie, rezultatul va fi complet diferit .

Învăţarea artei imaginării se face prin practică şi concentrare. Începeţi cu ceva ca vă doriţi cu adevărat şi imaginaţi-vă ca este parte a realităţii voastre. Simţiţi bucuria pe care o veti experimenta când se va manifesta în viaţa voastră. Aveti credinţă că tot ceea ce vreţi va va fi adus prin graţie divină, exact atunci când trebuie. Fiţi convinşi că este al vostru pentru că il vreţi şi pentru că Universul ne aduce întotdeauna ceea ce ne dorim. Fiţi convinşi că poate fi al vostru, pentru că îl meritaţi – Universul nu judecă dacă merităm sau nu. În final, amintiţi-vă că sunteţi extrem de puternici; sunteţi parte a Sursei şi puterea imaginării este a voastră, odată ce credeţi în ea.

Solarris  -  Drumuri Către Tine