Două “Doine”

“Doina” lui Eminescu şi “Doina de jale” a lui  Gheorghe Zamfir

Nu alegem vorbele după cum îndulcesc sau înăspresc lucrul, ci după cum acopăr mai exact ideea noastră.

Acel care e cu totul înlăturat de la conducerea acestei ţări şi suplantat prin această plebe este poporul românesc însuşi, adevăratul popor românesc de rasă, gens Quiritium.

La noi cestiunea socială este o cestiune de parazitism.

Nu alegem vorbele după cum îndulcesc sau înăspresc lucrul,  ci după cum acopăr mai exact ideea noastră. . . când suntem aspri nu vorbele, ci adevărul ce voim a-l spune e aspru.

Forma în care scriem.  Se zice că ea ar fi exagerată, c-ar cuprinde înjurături surugieşti etc. În realitate stilul nostru nu este eufemistic. Ne-am deprins a căuta pentru orice ideea expresia cea mai exactă posibilă. Dac-am voi să glumim, dacă nu ne-ar păsa de adevărul ce-l zicem, am putea să spunem lucrurile mai cu înconjur. Dar lucrurile la noi nu se petrec cu înconjur; de-aceea în adevăr nu ştim de ce-am vorbi cu înconjur.

În epoca de grecituri stilistice, de forme fără fond şi de vorbe fără-nţeles, noi am crezut că scriind româneşte drept şi fără înconjor, numind lucrurile pe numele lor şi alegând cei mai exacţi echivalenţi lexicali, atât pentru idee cât şi pentru resentimentele noastre, vom contribui a însănătoşa spiritul public de platitudinea cu care l-a(u) îmbolnăvit demagogii ignoranţi şi perverşi.

Acestea sunt credinţele lui Mihai Eminescu, adunate de Radu Mihai Crişan în cartea  “Eminescu interzis”, în capitolul “Drumul Doinei – Arma cuvântului la Mihai Eminescu”

“Eminescu interzis” de Radu Mihai Crişan - aici  se poate citi şi descărca această carte