Sarea iodată – un fel de experiment de tip Auschwitz

Dr. Maria Chirilă despre sarea iodată în alimentaţia românilor

Sarea este tratată cu următorii aditivi:

-E 535, adică ferocianură de sodiu, ca antiagregant;

-E536, ferocianură de potasiu, un aditiv interzis în Anglia, dar admis în România. Sarea astfel aditivată conţine de 30 de ori mai puţin magneziu decât sarea integrală. Pe de altă parte, sarea extrafină este mai bogata în sodiu, exact elementul implicat în decompensarea insuficienţei cardiace. Consecinţele folosirii sării extrafine sunt dramatice:

-creşterea incidenţei bolii cardiace ischemice, datorită deficienţei de magneziu;

-accelerarea proceselor de ateroscleroza şi decompensări ale insuficienţei cardiace prin aportul de sodiu;

-toxicitatea indusă de ferocianura de sodiu sau potasiu;

În acest timp, iodarea universală a sării determină efecte adverse grave:

-hipertiroidie indusă în populaţia cu funcţie normală;

-agravarea unei hipertiroidii preexistente;

-creşterea ratei cancerului tiroidian;

-creşterea volumului glandei tiroide;

-afectarea vederii prin toxicitate directă asupra tiroidei;

-creşterea incidenţei bolilor alergice (inclusiv a şocului anafilactic la iod – boală cu un procent înalt de mortalitate);

-hipotiroidie fetală, indusă în viaţa intrauterină la femeile care consumă sare iodată;

Merită menţionat şi faptul că iodarea universală a sării nu se justifică, deoarece numărul de hipotiroidii este mic în România (cifrele oficiale oscilează în jurul valorii de 12.000 cazuri). Consider, deci, că a acorda întregii populaţii a ţării numai un singur sortiment de sare – iodată – este un fel de experiment de tip Auschwitz.

Consumul de sare iodată duce la apariţia cancerului tiroidian şi la afectarea vederii

“Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-şi legiui trebuinţele şi tranzacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe, reciprocitatea relaţiunilor sale: într-un cuvânt: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi; condiţiunea de viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii sale e ca ea să fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuinţelor acelui popor; legislaţiunea trebui pusă în aplicarea celei mai înaintate ideii de drept, pusă în raport cu trebuinţele poporului, astfel încât explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege să nu contrazică spiritul acestora” – Mihai Eminescu

Profesor Doctor Pavel Chirilă despre sarea iodată:

Iodarea universală a sării este un atentat la sănătatea românilor deoarece analiza recentă a datelor statistice, după 4 ani de funcţionare a nefastei Hotărâri de Guvern arată următorul dezastru: numărul cancerelor tiroidiene s-a dublat, iar numărul hipertiroidiilor a crescut de la 3127 la 6387.

Dacă extindem statistica pe media a 10 ani înainte de iodare şi media pe 3 ani după iodare atunci observăm că tendinţa evolutivă este mult mai gravă: cancerul s-a dublat, hipertiroidia a crescut de 5,4 ori, hipotiroidia a crescut de 2,3 ori.

Să învăţăm de la Europa măcar ce este bun, căci acolo nimeni nu şi-a permis să iodeze universal o ţară întreagă. Încercarile din trecut au fost făcute cel mult pe, “o şcoală”, “un sat”, “un oraş” şi efectele catastrofale – au avut decenţa şi conştiinţa să le recunoască. În multe ţări (care au probleme reale cu deficitul de iod) există pe raft sare normală şi sare iodată şi fiecare persoană cumpară de care are nevoie. Desigur, în acest caz profitul firmelor care comercializeaza iodul ar fi mult mai mic, dar merită.

Pentru ceilalţi 20 milioane de români iodarea universală devine un supradozaj periculos, căci în mod logic restul românilor sunt eutiroidieni, adică au o funcţie tiroidiană normală, sunt hipertiroidieni, au hormoni tiroidieni în exces, sau sunt bolnavi cu cancer tiroidian. Afirmaţia că Hotărârea de Guvern cu pricina este o masură benefică care exprimă marea grijă a Guvernului pentru sanătatea poporului nu este decât o demagogie jalnică, căci nu este normal să iodezi obligatoriu 20 de milioane de oameni pentru că ar avea nevoie de iod cel mult 8543 persoane.

Guvernul iodează obligatoriu 20 de milioane de oameni, însa nevoie de iod au cel mult 8543 persoane. În urma acestei norme totalitare şi discriminatorii neîntâlnite nicăieri în lume şi nici chiar în timpul regimului comunist, s-a ajuns ca procentul de îmbolnăviri de cancer tiroidian să se dubleze, în ultimii ani.

Hotărârea 568/2002: “În România, în alimentaţia oamenilor, hrana animalelor şi în industria alimentară se utilizează numai sarea iodată”. Art.4 (2) precizează şi cantitatea de iod: 20A/-5 mg iod/kg sare, respectiv 34A/-8,5 mg iodat de potasiu/kg sare). Priviţi, articolul 10 reglementează toate interdicţiile posibile: “Pe teritoriul României sunt interzise: importul în vederea comercializarii de sare neiodată pentru utilizarea în alimentaţia omului, hrana animalelor şi industria alimentară”. Şi cum un necaz nu vine niciodată singur indiferent ce guvern este la conducere, în 2006 apare Hotărârea 1904, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.1038 din 28.12.2006 care obligă la creşterea concentraţiei de iod, până la 30 mg iod/kg sare (admis chiar pana la 40 mg iod/kg sare). În plus, această Hotarare de Guvern lasă opţională folosirea sării iodate în hrana animalelor şi industria alimentară (sperând că îndulceşte sărătura acolo unde consumatorul nu poate decide), dar devine mai categorică şi restrictivă când e vorba de alimentaţia privată, publică şi colectivă, precum şi în panificaţie.

Nu este normal (nici drept, nici corect) ca Guvernul României să îi oblige prin lege pe cetaţeni să manânce ce vrea Guvernul. Nicăieri în lume nu mai există o asemenea lege. Este o încălcare a dreptului la autonomia persoanei, o încălcare a drepturilor omului, o declarare a priori a poporului român ca fiind bolnav, în întregime. Apoi, majoritatea autorilor sunt de acord că astăzi aportul de iod a crescut la 0,5 mg/zi prin folosirea (în afară de alimentaţia naturală) a iodului în prepararea unor medicamente şi vitamine, ca agent antiseptic şi ca substantă de contrast în diferite investigaţii. Cei care vor să se documenteze asupra necesarului fiziologic de iod în organismul uman pot consulta, printre altele, următoarele: Harrison, Principiile Medicinei Interne, apărută la Teora, în 1999, (pag. 2134-2136), I. Haulica, Fiziologie umană, Editura Medicală, Bucureşti, 1996, A.C. Guzton, Fiziologie umană şi mecanismele bolilor, Editura Medicala sau J. Ed.V.Gomer, Totul despre tiroidă, Editura Polinard, Bucureşti 1999 (pag. 20).

Câteva date esenţiale de fiziopatologia tiroidei arată ce se întâmplă dacă administrezi iod în exces: iodul administrat în doze mari blochează reactţile de organificare şi cuplare. Acest efect poartă numele de Wolf-Chaikoff. Apoi, administrarea îndelungată a iodului se poate asocia cu inhibarea continuă a sintezei hormonale şi cu aparitia guşii, cu sau fără hipotiroidie (mixedem produs de iod). Şi tiroida fetală este foarte sensibilă; administrarea iodului la gravide poate produce guşă sau hipotiroidie la feţi. Unii agenţi, altfel slab gusogeni – cum sunt sulfonamidele şi antipirina – sunt mai puternici când sunt administraţi împreună cu iodul. Mai mult, atât în guşă endemică netoxică, cât şi în cea sporadică, administrarea iodului poate determina dezvoltarea tireotoxicozei (iodbasedow), o complicaţie asociată cu autonomia funcţională din această afecţiune. Un studiu francez făcut pe 36.308 subiecţi nu a constatat o corelaţie între frecvenţa guşei şi iodul urinar, ceea ce susţine intervenţia şi a altor factori gusogeni în afara carenţei de iod. Toate acestea sunt explicate şi de Harrison, în Principiile Medicinii Interne, lucrarea pe care am pomenit-o înainte, care mai spune: “de cele mai multe ori cauza guşei simple (netoxice) este necunoscută”. În unele cazuri cauzele hipotiroidiei sunt cunoscute: deficit de iod; ingestia unor agenţi gusogeni; defect în biosinteza hormonală. Dar astăzi este tot mai mult demonstrat rolul agravant al alimentaţiei deficitare în proteine ca factor etiopatogenic al hipotiroidiei.

Guvernanţii susţin că ne iodează pentru că ne vor binele şi ca să previna hipotiroidia la români, prin deficit de iod. Datele stiinţifice însă, susţin contrariul dovedind că cei care au ticluit hotărârea, ori nu sunt bine informaţi ori mint “ştiintific şi politic”. Tot pentru probitatea stiinţifică consultaţi Tratatul de Medicină Internă al lui Harrison şi veţi afla că: cea mai frecventă cauză a hipotiroidiei tireoprive este ablatia chirurgicală sau cu iod radioactiv a glandei tiroide, cea mai frecventă cauză a hipotiroidiei primare este cea autoimună (raspunzătoare de 90% din cazurile de hipotiroidie), iar din cele 18 cauze ale hipotiroidiei numai una singură se referă la deficitul de iod.

Consecinţele consumului de sare iodată: Sunt atât de numeroase şi nefaste, încât trebuie să vi le scriu, ca să le redaţi ştiinţific. Iată, câteva dintre consecinţele iodării universale a sării: hipertiroidii induse la eutiroidieni; creşterea ratei cancerelor tiroidiene (Drug Saf 2000 (2);89-95). Într-un studiu din Tasmania rata a crescut de trei ori la persoanele peste 49 de ani (J. Clinica. Endocrinologie. Metabolism, 1973, 37 (6): 901-909; creşterea volumului glandei tiroide, de la 4,8 ml la 8,6 ml, într-un studiu publicat de European Journal 2000 Ana de Premawardhana LD şi colab. (European Endocrinology, Metabolism, 2000, Aug, 143 (2), 185-8; iodul urinar a crescut, după acelaşi studiu de la 105 la 152 microg/l, (European Endocrinology, Metabolism, 2000, Aug, 143 (2), 185-8; Tg Ab creşte, după aceiaşi autori de la 14,3% (la 11 ani) la 69,7% (la 16 ani) (pa0,03), (European Endocrinology, Metabolism, 2000, Aug, 143 (2), 185-8; afectarea vederii prin toxicitate directă asupra retinei (pigmentul epitelial retinian) demonstrat de Singalavanija A. şi colaboratorii folosindu-se de electronoretinografie, potenţiale vizuale evocate (VEP) şi angiografia fundului de ochi cu fluoresceină (FA), (Retina 200;20(4);378-83; creşterea constantă a Basedow-ului autoimun (European Endocrinology, Metabolism, 2000, Aug, 143 (2), 185-8; hipotiroidie indusă prin iod (Annales Dendocrinologie (Paris) 1996, 57, 463-469; tiroidită Hashimoto (Annales Dendocrinologie (Paris) 1996, 57, 463-469; creşterea incidenţei cancerelor tiroidiene papilare (Annales Dendocrinologie (Paris) 1996, 57, 463-469.